Cum a început povestea de dragoste dintre Mira și iubitul ei. Artista a dat tot din casă!

Publicat: 11 dec. 2020, 12:28 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Mira este îndrăgostită lulea! Artista formează un cuplu cu un celebru toboșar și spune că este mai fericită ca niciodată. Mai mult decât atât, cei doi tineri îndrăgostiți au planuri mari de viitor.

Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Mira a dezvăluit cum s-au cunoscut ea și iubitul ei, toboșarul Andrei Ivan.

„Nu știu exact. El știe mai bine”, a dezvăluit Mira. „Mi-am făcut trupă și căutam inițial o chitară și chitara bass s-a transformat într-o tobă. Inițial, când ne-am cunoscut, nu am avut nicio treabă. Lumea nu ne crede. Nu am avut nicio chestie din-aia de la început. Am fost prieteni și am rezonat foarte bine ca prieteni.

La un moment dat, nu știu cum, s-a întâmplat. Nu e nimic așa. (…) Și la el la fel. Eu sunt mai vulcanică. Eu sunt olteancă. Sunt mai guralivă”, a mai spus Mira.

Mai mult decât atât, artista povestește faptul că au planuri serioase de viitor. Cei doi sunt pregătiți de următorul pas în relație și asta pentru că se înțeleg extrem de bine, iar în acest moment nu își mai văd viața unul fără celălalt.

„Toată ziua suntem la bunicii lui. Eu nu am bunici. Bunicii lui, pe care îi și salut, pentru că știu că se uită acum, au devenit bunicii mei. Familia lui e familia mea și invers. Bunicul lui este și el oltean, e de-al meu. Mă înțelege. Rezonez fantastic cu el.” Întrebată de Adela dacă se gândesc la viitorul lor împreună, Mira a răspuns: „Ne gândim serios. Suntem foarte implicați în relație. Locuim împreună. Facem totul împreună. Nu mă gândesc vreo secundă că poate ne despărțim. Suntem foarte liniștiți.

Mai avem momente ca toți oamenii. Ne mai certăm. Eu mai mult cu el. Uneori am momente când toată ziua sunt cu gura pe el. Așa sunt femeile în general. Bărbații sunt așa mai copii pe viață. Nu e o jignire. E un compliment. Nouă ne e drag, noi ne iubim copiii”, a mai dezvăluit artista.

 

Sursă foto: Instagram

Publicat: 11 dec. 2020, 12:28 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă