Iubește și este iubită și și-a găsit liniștea sufletească. Pelinel a profitat de pandemie pentru a petrece cât mai mult timp alături de familia sa numeroasă. În interviul exclusiv pentru Ciao.ro, vedeta a declarat că în fiecare zi învață ceva nou de la Cristi Borcea și că împreună cu soțul său formează cea mai tare echipă, bazată pe echilibru, iubire, încredere și stabilitate.
Valentina, cum e viața cu 3 copii?
Împlinită, agitată, veselă, imprevizibilă, fericită….nici nu mi-aș fi imaginat-o altfel. În prezent suntem fericiți și mai uniți ca niciodată. Pandemia ne-a oferit și posibilitatea să petrecem mai mult timp alături de ceea ce contează în viață. Ne-am jucat remmy, fotbal, am grădinărit, am gătit împreună, ne-am uitat la filme, am ieșit în curte și efectiv ne-am bucurat unii de alții.
Ce fel de mămică îți place să fii? Ești strictă?
Mi-am dorit dintotdeauna să am copii. Nu mi-am fixat un număr, dar am știut că la momentul potrivit, o să se întâmple acest lucru și voi fi pregătită. Destinul este destin și asta este scopul lui: să te surprindă, dar dacă știi să iei lucrurile așa cum sunt și în egală măsură să lupți pentru ceea ce îți dorești, atunci totul se așează. Nu mă consider strictă, sunt mai degrabă atentă la reacțiile și comportamentele lor, încerc să le înțeleg, să le anticipez și să le împlinesc nevoile și dorințele, cât pot eu de bine. Nu cred în parentingul pe stilul recompensă și pedeapsă.
Gătești de când ești mamă?
Am norocul ca tuturor copiilor mei să le placă mâncarea gătită în casă, astfel încât mâncăm împreună, de la mic la mare.
Cum ești în perioada asta? Cum te împarți între copii și afaceri? Ai un ajutor de nădejde?
Familia ocupă primul loc în viața mea, dar sunt o persoană disciplinată și extrem de bine organizată. Am o agendă în care îmi notez prioritățile și întâlnirile săptămânale și astfel reușesc să bifez tot ce îmi propun. Evident că există mereu imprevizibilul, dar fac loc și pentru asta în plannerul meu.
Ești o fire foarte activă și nu ai renunțat deloc la sport. Cum decurg antrenamentele tale, pentru ce lucrezi acum și tragi tare la sală? Practic, cum te întreții și te menții în formă, pe lângă sport?
Nu cred în diete, ci într-un stil de viață echilibrat. Prefer să nu țin dietă și să mănânc pe cât posibil sănătos, curat și corespunzător vârstei, greutății și nivelului meu zilnic de activitate fizică. Am reluat după perioada stării de urgență antrenamentele de sală cu bun mea prietenă și antrenoarea mea Luminița Nicolescu, de 4/5 ori pe săpătămână și uneori variez cu un antrenament de karate.
Cum arată meniul tău? De la ce anume te abții mereu? Câte kilograme ai acum și unde îți dorești să ajungi?
Nu am un meniu special, dar am grijă să elimin alimentele care nu îmi fac bine, îngrașă sau sunt nesănătoase. Încerc să nu consum prăjeli, zahăr, pâine, lactate sau paste făinoase. Atunci când situația mă depășește, apelez la sfaturile doamnei doctor nutriționiste Anda Avramescu, care mă consiliază de peste 10 ani. Oricum greutatea ideală este cea la care mă simt bine și să zicem că sunt aproape acolo.
Care sunt regulile tale de frumusețe de la care nu te abați niciodată?
Cred că frumusețea ține mai mult de interiorul nostru decât de reguli. Cred în liniștea și armonia pe care reușești să le creezi și menții, în mediul curat și fără surse de stres pe care îl construiești în jurul tău, în alegeri sănătoase și tipare corecte. Cred că echilibrul este mereu la îndemâna noastră atunci când știm să facem o pauză și să ne reorientăm spre reursele interioare. Aș putea să îți enumăr o grămadă de creme și terapii de beauty, care îmi susțin starea de bine și care vin în completarea alegerilor mele sănătoase. Am împărtășit întotdeauna cu membri comunității mele din online ce produse și terapii folosesc și apelez în mod regulat.
Pentru ce ești cea mai recunoscătoare și cui?
Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am și pentru fiecare binecuvântare, dar și provocare primită. Pentru că în fiecare moment dificil s-a aflat o lecție de învățat care m-a adus aproape de cine sunt acum. A depins doar de mine cum aleg să o interpretez. Îi mulțumesc pentru familia și pentru viața pe care o am iar recunoștința o exprim încercând să fiu cea mai bună versiune posibilă a mea. Mă simt împlinită alături de familia mea care este sursa fericirii mele.
Care este cel mai mare regret al tău?
Nu cred în regrete, ci în alegeri care au avut alte rezultate decât cele anticipate. Nu mă las definită de o decizie, pentru că o pot schimba oricând și fiecare zi îți oferă o nouă oportunitate. Regretele nu sunt constructive și aparțin trecutului, iar eu prefer să trăiesc în prezent și să mă uit încrezătoare spre viitor.
Îți lipsește ceva în momentul de față?
Timpul pentru a face tot ceea ce îmi propun, dar asta nu este un impediment, ci o provocare.
Cum îți place să te caracterizezi?
Organizată, optimistă, generoasă, activă.
Ești fericită?
Da, mă consider o persoană fericită și aleg să fiu fericită în fiecare zi. Fericirea este o stare, atâta timp cât o cultivi, poți avea acces la ea oricând.
Ți-ai găsit echilibrul și liniștea sufletească alături de soțul tău, Cristi Borcea?
Învăț alături de el ceva nou în fiecare zi. Cristi este o persoană plină de energie și vitalitate, mereu are idei noi și inițiative, viața lângă el nu este niciodată plictisitoare. Este, în egală măsură, un bărbat care știe să ofere stabilitate și încredere unei femei, să o facă să se simtă cea mai iubită din lume. Noi suntem parteneri și prieteni în această relație, iubiți și soți și de aceea echilibrăm mereu lucrurile.
Ce înseamnă el pentru tine?
Inainte de a vorbi de iubire, este vorba de respect între noi și de o foarte bună comunicare. Ne-am dorit să fim împreună și ne-am asumat relația noastră. Provocările prin care am trecut ne-au făcut mai puternici și mai uniți. Fericirea înseamnă și adaptarea la personalitatea celuilalt, dar și libertatea pe care o acorzi din dorința comună de a avea un partener de nădejde lângă tine în această călătorie numită căsnicie.
Cât de exigentă ești cu tine?
Am așteptări mari atât de la mine cât și de la ceilalți, dar am învățat să mă temperez. Sunt o fire perfecționistă și asta uneori e mai dificil de gestionat, dar învăț în fiecare zi să mă accept așa cum sunt.
Ești o fire geloasă?
Cine iubește cu adevărat, este și gelos. Dar nu las această emoție să controleze relația noastră.
La ce lucrezi acum și ce urmează să lansezi în viitorul apropiat?
Timpul meu se împarte între familie, studii și afacerile familiei. Fiind o persoană organizată, reușesc să le îmbin pe toate într-un mod cât mai eficient. Reușim să ne acordăm timp doar pentru noi doi și fiecare în parte pentru activitățile proprii.
Îți lipsește viața de fotomodel?
Am realizat tot ce mi-am dorit în meseria mea de model și am știut să mă opresc la momentul potrivit. Încă de la 15 ani, am călătorit în toată lumea, am lucrat alături de designeri și branduri consacrate și m-am bucurat de rezultatele muncii mele. Viața de fotomodel are multă „sclipire”, dar este epuizantă și dificilă. Mă bucur că am știut când să mă reorientez spre alte priorități. Păstrez încă amintirile acelei perioade, dar cele mai mari satisfacții le obțin din viața de familie, alături de soț și copii.