Cum a fost surprinsă Andreea Bălan în propria ei mașină! S-a întâmplat într-o parcare unde credea că nu este văzută

Publicat: 01 mart. 2022, 11:15 Autor: Maria Apostol Vedete

Programul extrem de încărcat o face pe Andreea Bălan să apeleze la măsuri ”disperate”! Artista a ajuns să își rezolvă toate probleme în mașină, acolo unde își petrece mult timp în ultima perioadă. 

Pentru că imaginea ei trebuie să fie mereu impecabilă, Andreea Bălan are grijă până în cel mai mic detaliu ca totul să fie bine pus la punct. Chiar dacă asta înseamnă să se aranjeze uneori în mașină, chiar și în parcarea unui mall.

Jumătatea blondă a trupei Andre pare să aibă de multă vreme viața împărțită. Cariera, pe de o parte, iar fetițele, de cealaltă parte! Ambele „roluri” – și cel de mamă și cel de vedetă – necesită timp și răbdare! Andreea Bălan, una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală românească, duce cu brio tot greul. E în divorț cu George Burcea, are două fete de crescut și o carieră de susținut. Eforturile sunt mari, dar rezultatul pe măsură! Atât de mari încât Andreea Bălan a ajuns să se machieze în mașină, în parcarea unui centru comercial!

Pe fugă, așa au surprins-o paparazzi, zilele trecute, când lista cu ce avea de făcut era lungă. Proiectele TV, dar și cele muzicale, îi ocupă mult timp, fetițele și mai mult, iar, pentru ea, cu greu reușește să-și găsească cinci, zece minute pentru a se aranja. Și o face oriunde apucă, chiar și în parcarea unui mall. Mai multe detalii pe CANCAN.RO.

Criticată de fani pentru că ar fi prea slabă

Artista în vârstă de 37 de ani a postat recent pe contul său de Instagram mai multe fotografii în care apare îmbrăcată într-o rochie roz, mulată. Pe care a asortat-o cu o pereche de pantofi cu toc de un verde electrizant. Andreea a arătat foarte bine, însă cu toate acestea, a ținut să precizeze că mulți dintre fanii ei consideră că ar trebuie să se mai îngrașe.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Andreea Balan (@andreeabalanofficial) 

Toți mi-ați scris să mă mai îngraș… Iată că v-am ascultat! Biscuiții cu gem sunt nelipsiți de la miezul nopții. Să aveți o duminică minunată”, a scris Andreea Bălan la descrierea fotografiilor postate pe contul său de Instagram.

Publicat: 01 mart. 2022, 11:15 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă