Cum a aflat Vlăduţa Lupău că este din nou însărcinată. Vestea a venit într-un moment de cumpănă pentru artistă

Publicat: 07 mai 2024, 09:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Vlăduța Lupău trăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei, de când a aflat că va deveni mamă pentru a doua oară. În cadrul unui interviu recent, cântăreaţa a dezvăluit cum a aflat că este din nou însărcinată. 

La nici doi ani de când l-a adus pe lume pe primul lor copil, Vlăduţa Lupău şi Adi Rus aşteaptă cu nerăbdare să-l cunoască pe noul membru al familiei. Vestea a venit ca un şoc pentru cei doi, iar recent cântăreaţa a povestit cum a aflat.

Cum a aflat Vlăduţa Lupău că este din nou însărcinată

Se pare că artista a aflat că va fi din nou mamă într-un moment nu tocmai fericit. Mai exact, Vlăduţa Lupău trebuia să facă unele investigaţii, iar una dintre analize a necesitat câteva controale mai amănunţite. Astfel medicii i-au spus că aşteaptă un copil.

„Trebuia să merg la un control legat de o altă problemă de sănătate și să îmi facă ceva ce necesită sedare, iar pentru asta nu trebuia să fiu însărcinată, ori eu aveam deja două zile de întârziere. Ca să pot merge la acel control, a fost nevoie să fac testul… și așa a fost surpriza. (râde) Desigur, am amânat acel control pe toamnă”, a mărturisit Vlăduța Lupău, conform Viva.ro.

Cu ce probleme s-a confruntat Vlăduţa Lupău până să rămână însărcinată

Deşi bucuria pe care o trăieşte în prezent este una foarte mare, Vlăduţa Lupău nu poate uita de momentele grele prin care a trecut până să afle vestea cea mare.

Vlăduța Lupău a suferit de endometrioză, o boală care le afectează pe multe femei, dar care din fericire se poate trata. Artista a povestit că s-a operat, în urmă cu câțiva ani la Timișoara, iar lucrurile au intrat pe un făgaș normal.

M-am operat de endometrioză. Și, după ce m-am operat, la câteva luni, a venit natural. Deci, nu am făcut fertilizare în vitro. Medicii mi-au zis că endometrioza putea fi un impediment în a rămâne însărcinată. Asta e boala secolului la femei și nu prea te lasă să faci copii. Am avut ceva emoții, poți să o iei razna la ce vezi pe Internet. A fost prima mea operație. Am găsit la Timișoara un doctor bun. Eram în gradul doi al bolii. Era rezolvabilă treaba. Bebelușul nostru e o minune, e un dar. Poți să ai toți banii din lume și nu poți face un copil, sau nu poți să cumperi sănătate”, a declarat artista.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 07 mai 2024, 09:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×