Cui i-a vândut Irinel Columbeanu vila de la Izvorani. Abia acum s-a aflat!

Publicat: 26 oct. 2023, 12:10 Autor: Alina Nistor Vedete

Abia acum s-a aflat! Irinel Columbeanu a dezvăluit cui i-a vândut vila de la Izvorani, unde a locuit până să-și piardă averea colosală. 

Irinel Columbeanu a fost unul dintre cei mai celebri oameni de afaceri din România. Se lăfăia în lux, dar acum a ajuns să trăiască într-un azil. Problemele financiare cu care s-a confruntat l-au făcut pe fostul soț al Monicăi Gabor să recurgă la gesturi extreme. Și-a vândut tot ce avea!

A renunțat la bolizii de lux, la afaceri, dar și la vila din Izvorani. După ce a fost distrusă într-un incendiu devastator în 2020, proprietatea a ajuns o ruină. Irinel Columbeanu nu a avut nici asigurare la fosta locuință, deoarece nu și-a mai permis să o plătească. Așa că a decis să i-o vândă fostei sale avocate.

“E posibil să pot să îmi recuperez vila de la Izvorani. Casa este acum a unei avocate, care a fost a mea. Avocata mi-a dat niște bani. Un contract de vânzare cumpărare cu garanție imobiliară. Nu am avut asigurare la casă, pentru că nu am avut bani să o plătesc. Banca a executat niște terenuri sub prețul pieței, era o banca grecească. Am vândut tot, ceasul de la mână, niște monede de aur, tot ce aveam! Am crezut că o să-mi revin. Nu știu câți bani am pierdut, nu le-am ținut socoteala”, a spus Irinel Columbeanu în podcastul lui Serghei Mizil.

Irinel Columbeanu, vizitat de bunul său prieten

Zsoltan Nagy, consilier pentru cupluri și familie în sex-terapie, disfuncții sexuale, l-a vizitat pe Irinel Columbeanu în azil. Cum „cazarea”  îl costă, în regim de single, nu mai puțin de 8000 de lei, fostul om de afaceri ar putea ajunge în stradă, dacă nu va achita, lunar, toate cheltuielile.

Irinel Columbeanu, însă, nu vrea să-i ceară ajutorul fostei sale soții. Așa cum l-a sfătuit Zsoltan Nagy.

„Îi e rușine să vorbească cu Monica. Ar trebui să-i spună cât costă pe lună. Și anume 8000 de lei. El va lua o pensie cam de 2300 lei. În curând, probabil va avea și un ajutor pentru medicamentație. În rest, ne vom constitui noi, câțiva apropiați de-ai lui, într-un grup, să dăm fiecare măcar câte 100 de euro lunar. Pentru Moni nu ar fi un efort să-i trimită măcar 500 de dolari pe lună. E tatăl copilului ei. Ea nu ar fi fost acum în America, fără el. Poate mai trăiește doar un an, doi. Trebuie să lase în urmă tot ce a fost rău între ei. Irinel mi-a spus că Moni și Mr. Pink l-ar putea ajuta, dar lui i se pare cumva nedemn să-i ceară ajutorul. Voi încerca însă eu să vorbesc personal cu Monica. Sper să reușesc”, a declarat Zsoltan Nagy pentru CANCAN.RO.

SURSA FOTO: Social Media & arhivă CIAO

Publicat: 26 oct. 2023, 12:10 Autor: Alina Nistor Vedete
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă