Cu ce se ocupă Iuliana Tudor acum. Vedeta TVR are planuri mari: „Am decis să mă implic”
Din această toamnă, Iuliana Tudor devine antrenorul celor care visează la o carieră de succes în folclor. Vedeta TVR 1 demarează un proiect curajos și se transformă în profesor pentru cei care își doresc să performeze în acest domeniu minunat al muzicii populare.
Cu o experiență de peste 25 de ani în televiziune, timp în care a ghidat generații întregi de artiști, Iuliana își va dedica o parte din timp celor care vor să-și construiască un repertoriu, îndrumându-i în tot ceea ce înseamnă cariera unui ARTIST adevărat.
„Am constatat în ultimii 20 de ani o nevoie acută de îndrumare în legătură cu tot ceea ce presupune construcția unei cariere în domeniul interpretării folclorului muzical din România. De-a lungul anilor, am primit nenumărate întrebări, atât de la tinerii artiști, cât și de la cei consacrați, legate de conținutul muzical artistic, de conduita scenică, de comunicare și marketing, în general, chestiuni care țin de dezvoltarea unei cariere în lumea folclorului. Am decis să mă implic. Cred că experiența acumulată în cei 25 de ani de televiziune, timp în care am construit generații întregi de artiști interpreți, reprezintă atuul meu principal pentru desfășurarea unei activități didactice. Din 27 septembrie vă aștept la cursuri!”, spune Iuliana Tudor.
Ce oferă aceste cursuri:
Cum să-ți construiești repertoriul
Ținuta scenică și conduita în fața publicului
Cum să comunici public: în social media, în presa scrisă, la radio, la televiziune (publică sau comercială)
Cum să-ți dezvolți atuurile
Ce trebuie să știi despre contractele pe care le închei ca artist
Care este necesarul tău tehnic pentru scenă
Cum se construiește imaginea/brandul personal
Cum se dezvoltă campanii de marketing personal
Cum si cât comunici din ceea ce ești
Conduita într-un platou de televiziune profesionist sau la o filmare
Conduita la evenimente private și la evenimente publice
Cum se întreține o reputație deja câștigată
Cum te reinventezi după ani de carieră
Înscrieri se pot face pe adresa contactiulianatudor@gmail.com, cu numele și numărul tău de telefon.