Grăbită să ajungă probabil pe la vreo întâlnire, Cristina Ich a parcat într-un loc nepermis din cartierul bogaților, Dorobanți! Polițiștii i-au lăsat amenda în geamul autoturismului, însă influencerița nu părea deloc afectată de faptul că va plăti o sumă ”usturătoare”.
Cristina Ich a observat ceva în neregulă, lipit de parbriz, înainte de a trage pe dreapta. Așa că, imediat ce s-a dat jos din mașină a verificat hârtia pe care o avea lipită de geam. A citit-o cap coadă și a aflat motivul: primise amendă! Se pare că parcase aiurea, în zona din care sosise în Dorobanți. A băgat fluturașul în geantă și a dat nas în nas cu prietena căreia îi dăduse întâlnire.
În timp ce se îndrepta spre una dintre cafenele, i-a povestit amicei ce ”boacănă” a făcut. Apoi a pășit pragul incintei și a luat loc la masă. Cafeaua fierbinte i-a sosit, iar Cristina Ich a sorbit din ea cu multă poftă. Timpul s-a scurs așa cum licoarea aromată din ceșcuța iubitei lui Alex Pițurcă s-a ”evaporat”. Iar tânăra mămică avea să se retragă la mașină, apoi, acasă. Citește mai multe detalii pe CANCAN.RO.
Chiar dacă unii ar spune că relația lor nu merge ca pe roate, cuplul Cristina Ich-Alex Pițurcă rezistă tuturor provocărilor, iar cadourile scumpe par să mai ”spele” din păcate. Cum s-a întâmplat anul trecut, atunci când influencerița s-a trezit cu un cadou care valorează peste 100.000 de euro. Este vorba despre un SUV de lux (Mercedes GLE model 2021) pe care Pițurcă l-a achitat. Odată cu asta, și el s-a răsfîțat cu o mașină nouă, clasică în schimb (un Mercedes clasa S 2021).
Cristina Ich a recunoscut că, deși îi place mult mai mult mașina lui Alex, nu i se potrivește.
„E divină mașina lui Alex! E mult mai frumoasă decât a mea, dar na… mie nu mi se potrivește modelul, lui da”, a spus influencerița.
Mercedesul „reginei Instagramului” a fost decorat cu fundiță, iar în interiorul bolidului de lux a așteptat-o un buchet cu flori colorate.
„Nu cred că am fundiță! Mi-au pregătit și flori. Așa da predare de mașină! Îmi place mult!”.