Desi perioada sarbatorilor de iarna e una care in mod normal se celebreaza in familie, alaturi de cei dragi, foarte multe persoane casatorite aleg sa calce stramb chiar si in timpul Craciunului.
O statistica publicata recent a reusit sa starneasca si cateva controverse, iar rezultatele sunt tulburatoare. In Marea Britanie, 5.8 milioane de persoane au recunoscut ca au inselat chiar in perioada festiva.
Dintre acestia, cei mai multi care au avut o relatie extraconjugala au fost barbatii, ei fiind cu 14% mai predispusi sa se lase prada tentatiilor. Cand vine vorba de femei, insa, acestea au inselat intr-un procent de 8%, facandu-si un amant.
In aceeasi statistica publicata de curand s-a mai putut observa ca una din zece persoane care a recunoscut ca a inselat a facut acest lucru de Craciun.
Statistica realizata de catre „Insurance2go” i-a facut pe multi sa se indoiasca despre fidelitatea propriului partener. Asta deoarece si la petrecerile de Craciun, organizate la locul de munca, se intampla de multe ori ca sotii si sotiile sa calce stramb.
Mai bine de 38% dintre englezi au mai recunoscut ca au sarutat pe altcineva de Craciun, pe cand 71% dintre acestia au marturisit ca nu le-au spus partenerilor adevarul si nici nu o vor face vreodata, de spaima ca un asemenea gest ar putea duce la destramarea casniciilor.
Oamenii de stiinta sunt de parere ca un asemenea comportament adulterin se instaleaza cam in acelasi timp cu sezonul rece. Cand vine vorba de femei, la acestea exista cateva semne clare ca nu sunt fidele. „Vor avea o anumita privire, se vor studia mai mult in oglinda sau vor fi ceva mai blande.
De multe ori, o femeie care a inselat de Craciun va avea un zambet discret, prezent tot timpul. Vor avea parte insa de mai multa anxietate”, a spus specialista Judi James.
La barbati, insa, semnele vor fi ceva mai evidente. „Ei sunt mai stresati, putin mai irascibili, transpira mai mult si isi ascund zambetul. Cei care au inselat de Craciun isi vor tine telefonul mobil cu ei tot timpul si se vor duce chiar in alta incapere cand vor dori sa vorbeasca”, a mai adaugat Judi James.
(sursa: express.co.uk)