CRBL, despre relația actuală pe care o are cu fosta soție, Elena Viscu: „Noi ne-am promis acum 16 ani…”
După 16 ani de căsătorie, povestea de dragoste dintre CRBL și Elena Viscu a luat sfârșit. Cei doi formau unul dintre cele mai frumoase și longevive clupuri din showbiz, astfel că nimeni nu se aștepta la această despărțire. Iată ce spune artistul despre relația pe care o are în prezent cu mama copilului lui!
Fanii au fost șocați atunci când CRBL și Elena au făcut anunțul legat de despărțirea lor. Nimeni nu se aştepta ca după 16 ani de căsnicie în care cei doi și-au construit o familie minunată din care a rezultat şi o fetiţă minunată, să o ia pe drumuri separate. Mai mult decât atât, cu puțin timp înainte de această veste, cei doi au participat la emisiunea „Power Couple”, acolo unde relația lor nu dădea semne că este pe sfârșite.
În ce relație au rămas cei doi după divorț
Relația lor de lungă durată a fost un exemplu pentru mulţi. Deși au participat la emisiunea „Power Couple” și au arătat publicului cât de strânsă este legătura lor, realitatea era alta, iar cei doi au decis să își separe drumurile la puțin timp după difuzarea emisiunii. Cu toate acestea, cei doi nu au rupt legăturile definitiv și păstrează o relație apropiată pentru fetița lor, în prezent o adolescentă frumoasă.
„O relație de comunicare pentru Alessia. Bine, echilibrată, povestim. Indiferent ce crede lumea, noi am luat o decizie împreună. Noi se pare că suntem printre puținele cupluri care sunt mature în a lua astfel de decizii. Cred că asta a fost în toată povestea aceasta. Mie îmi place să trăiesc azi ca și cum e mâine, îmi place să merg înainte, optimist, mă las condus de ziua de mâine”, a declarat CRBL la Antena Stars.
CRBL, despre motivul despărțirii
Povestea de dragoste dintre cei doi a început în urmă cu mulți ani, atunci când CRBL și Elena au participat la emisiunea „Dansez pentru tine”, unde el era concurent și ea coregrafă. A urmat o poveste frumoasă de iubire, iar cei doi au devenit părinți. Căsnicia lor a fost printre cele mai solide din showbiz, astfel că nimeni nu se aștepta la o posibilă despărțire.
În aprilie, CRBL a șocat fanii cu o vestea neașteptată, anunțând pe rețelele de socializare că el și Elena Viscu divorțează după 16 ani de căsnicie. Deși inițial au fost discreți în legătură cu motivul separării lor, ulterior artistul s-a deschis în fața publicului și a decis să vorbească în emisiunea „La Măruță”.
„Nu e un motiv anume. Dar în momentul în care ajungi în punctul ăla și încerci, și faci toate demersurile și vezi că nu mai merge, atunci te pui la masă ca un adult și stai de vorbă despre subiect, și am hotărât amândoi de comun acord să facem acest pas.
Și că poate de acasă nu pare așa, că la noi, în lume, divorțurile sunt doar despre înșelat, bătăi, sau alte lucruri. La noi nu a fost cazul ăsta. Noi nu facem parte din șablonul ăsta. Noi am fost doi oameni care am zis că decât să ajungem într-o zonă în care să ne batem joc de noi, sau de familia noastră mai bine comunicăm și luăm o decizie echilibrată.
Noi suntem și am fost o familie unită. Am construit niște lucruri extraordinare împreună. Alessia confirmă toată povestea noastră. Noi ne-am promis acum 16 ani, că în momentul în care se va întâmpla să se stingă flacăra aia, să încercăm să o aprindem sau să vedem ce se întâmplă.”