Cotroceni, episodul 3: trei, Doamne, și toți trei morți tragic, în timp ce locuiau în Palat

Publicat: 09 mai 2018, 00:01 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Cotroceni, episodul 3: trei, Doamne, și toți trei morți tragic, în timp ce locuiau în Palat

Cotroceni, episodul 3.

Până la Marea Unire, până la primele alegeri democratice libere în calitate de români reuniți și până la venirea comuniștilor care au distrus multe locuri frumoase din București, în jumătatea de centenar în care l-au avut în mână, Cotroceniul a trecut prin clipe frumoase și clipe grele, cu domni și domnițe, cu voievozi și cronicari degrabă scriitori de hrisoave.

După moartea primului locatar de lux al Cotroceniului, Șerban Cantacuzino, atât tronul cât și moșia i-au revenit lui Constantin Brâncoveanu.

La fel de înclinat către deschiderea țării înspre mode și influențe străine precum predecesorul său, dar nițel mai iubitor de viață, Brâncoveanu a rămas faimos pentru luxoasele și (vorba lui Macron) delicioasele recepții organizate la Cotroceni, cu invitați străini din protipendada politică, artistică și intelectuală a vremii. Dar, ca și în cazul fostului proprietar, și viața lui Brâncoveanu s-a încheiat dramatic, ucis fiind laolaltă cu fiii săi la Istanbul, pe 15 august 1714.

Gura lumii spune despre Palatul Cotroceni c-ar fi bântuit, apropo, și poate există, undeva acolo, un sâmbure de adevăr. Pentru că (țineți-vă bine!) și al treilea domnitor care a locuit la Cotroceni a murit în circumstanțe la fel de tragice: Ștefan Vodă a fost ucis de aceiași turci, la doar doi ani de la execuția sumară a predecesorului său, urmare a uneltirilor boierești, care l-au vorbit pe ”Fane” de rău la sultan.

În acea primă parte a secolului XVIII, Cotroceniul a servit deseori drept loc de ascunziș și adăpost pentru familiile de rang înalt fie din calea dușmanilor, fie din cea a epidemiilor de ciumă ori holeră.

În paralel, la Cotroceni au continuat să se facă legi, să se scrie hrisoave și să se dea glas visurilor de viitor, de independență și preamărire a neamului. Cu toatele au părut să fie spulberate însă în 1738, când un cutremur violent a distrus o mare parte a caselor mănăstirești care alcătuiau proprietatea. Dar Cotroceniul va fi revenit la fel de înălțător și după acea tragedie.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

 

Publicat: 09 mai 2018, 00:01 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă
×