Dacă în prezenta Cornelia arată şi se simte bine, în trecut s-a luptat din greu cu kilogramele în plus.

„Am slabit sapte kilograme. Am ajuns sa iubesc sportul si acum daca o saptamana nu fac sport imi lipseste foarte mult. Se intampla sa ajung si la unsprezece noaptea la antrenament.

La început mi-a fost foarte greu, pentru că nu slăbeam deloc. Apoi, antrenoarea mea, atunci când mi-a făcut evaluarea, m-a întrebat dacă mănânc mult. Mie nu mi se părea atunci că mănânc mult şi fix asta i-am zis, că eu mănânc puţin, dar sunt grasă. Şi ea mi-a spus ‘bine atunci, dar fă bine si înjumătaţeşte porţiile’. Şi abia aşa am realizat că mâncam mult mai mult decât aveam eu nevoie. În timp, stomacul se obişnuieşte, trebuie doar cu creierul să lucrezi”, a povestit Cornelia Rednic, pentru Antena Stars.

Cornelia Rednic a slăbit 33 de kilograme în două luni cu o dietă drastică

„Mă înfometam. După ce am slăbit, nu mi-a mai plăcut de mine. Nu-mi plăcea deloc de mine. Aveam impresia că-mi ies ochii din cap, că-mi ies urechile în evidenţă.

Mă simţeam urâtă. Mâncam mere, morcovi, iaurt şi uneori carne de pui fiartă. La ora 12:00 un iaurt, după nişte morcovi, apoi la ora 17:00 nişte cărniţă de pui cu ceva legume.

Când mi se făcea foame mâncam portocale. Nu discutasem cu niciun nutriţionist, ceea ce a fost foarte rău. După trei luni, mă simţeam fără putere şi mi-a căzut părul din cap. După ce am slăbit, ajunsesem la 50 şi ceva de kilograme, nu mă regăseam. Mi se părea că sunt deformată. Nu mai eram deloc pozitivă. Nu recomand nimanui ce am făcut eu”, spunea Cornelia Rednic, în trecut, pentru Libertatea.