Cornel Ilie (40 ani), solistul trupei Vunk, a dat o fugă până la mall unde, înainte de toate, a trebuit să scoată bani de la un bancomat. Când a băgat cardul, Cornel a făcut ochii mari când vazut probabil că era gol :O
După aceea a mers la un magazin de ceasuri și bijuterii unde s-a uitat la una-alta, dar a înțeles repede că nici una dintre bijuteriile de acolo nu se compară cu cele două bijuterii pe care le are acasă, una fiind soția lui, Eliza (28 ani), cu care s-a căsătorit în vara lui 2015, cealaltă fiind fiica lor, Zara, care s-a născut pe 15 noiembrie, în același an.
Cornel a renunțat cu greu la burlăcie, însă a intrat apoi în forță în viața de familie. Cântărețul a povestit la un moment dat, la Europa FM, în emisiunea Andreei Esca, cum și-a cunoscut soția.
„Pe Eliza am văzut-o pe stradă. M-a făcut să tresalt şi să întorc capul după ea, însă asta a fost tot atunci. Ceva mai târziu am revăzut-o şi atunci am găsit-o. Mi-a fost uşor cu Facebook-ul. Am cerut-o de soţie tot pe stradă, în locul unde ne-am întâlnit. Este o intersecţie micuţă.
Îmi aduc aminte că era ziua mamei mele. I-am zis să facem o poză, pe stradă acolo, dar eu am filmat momentul, pentru că am zis că aşa ceva trebuie să-mi rămână amintire“, a marturisit Cornel Ilie.