Comentariul lui Andrei Krișan după eliminările lui Jorge și Zmărăndescu de la Survivor All Stars: ”au rămas cei mai buni de la Faimoși”

Publicat: 08 mart. 2024, 10:50 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

Aseară s-a încheiat cea de-a opta săptămână din show-ul Survivor All Stars. Competiția a devenit tot mai puternică și mai surprinzătoare, iar ca de fiecare dată, Andrei Krișan, vicecampion al show-ului în anul 2023 a fost cu ochii pe fiecare detaliu și ne oferă comentariul lui, în exclusivitate.

”Ultimul joc din această săptămână vine cu o surpriză – joc pentru comunicare. A trecut atâta vreme, atâtea săptămâni, încât s-a ajuns în acest punct. Au fost foarte mari emoții când s-a anunțat. Îmi amintesc ce am simțit eu când am avut un astfel de joc și noi luptam pentru un text de acasă, în timp ce acum a fost cu un apel cu o femeie importantă de acasă. Deși a fost strâns meciul, Faimoșii au obținut victoria și am ajuns să mă bucur pentru ei. Au cântat, s-au bucurat, chiar consider că au meritat. Au reușit să fie o echipă cu adevărat și să câștige meciul, finalizarea mi s-a părut una destul de dificilă”, menționează Andrei Krișan.

Comentariul lui Andrei Krișan după eliminările lui Jorge și Zmărăndescu de la Survivor All Stars: ”au rămas cei mai buni de la Faimoși”

Andrei a urmărit cu nostalgie și apelurile telefonice făcute de concurenți, sesizând cât de mult s-au sensibilizat aceștia: ”Evident, m-am emoționat când am văzut conversațiile lor cu cei de acasă. Emoțiile pe care le-au transmis sunt incredibile și sper că telespectatorii au înțeles cât sunt de reale. Dorul de casă este unul dintre cele mai dificile lucruri din Survivor. Foarte frumos au vorbit cu toții – TJ Miles a arătat bucurie, Ștefi a fost foarte emoționată, se vedea autenticitatea de la fiecare. Sper ca asta să-i încarce și să vedem o competiție de la egal la egal în următoarele jocuri”.

Seară de Consiliu a început cu o eliminare în tribul albastru, din cauza problemelor medicale. ”Este extraordinar cum Survivor te poate suci și răsuci cu surprizele. Îmi pare foarte rău pentru Jorge că a trebuit să iasă din punct de vedere. Așa a fost și în sezonul în care a fost. Și-a asumat un risc, dar putea fi mai rău de atât. Îmi pare rău că s-a agravat situația și are nevoie de recuperare acasă. A stat cam mult pe bancă și era absolut normal să se ia o măsură în privința asta. Este mai importantă sănătatea, asta e clar. A fost o provocare pentru el și trebuie să fie conștient că se putea sfârși și mai grav”, a adăugat Andrei.

Normal că vicecampionul nu ar fi putut încheia comentariul fără a discuta și despre duelul de eliminare și plecarea lui Cătălin Zmărăndescu din show: ”Dacă până acum la fiecare nominalizare, anticipam. Acum mă gândeam la Ciobanu sau Ciomag să fie numit. La Zmărăndescu mă așteptam, el a spus de vreo săptămână sau două că el cam atât poate și că nu poate duce mai mult de atât, prin prisma vârstei și a greutății. A fost sincer și a apreciat toată lumea. A ajuns la duel cu Zanni, trimis de TJ Miles. Nu m-am așteptat la asta, dar cred că ne putem da seama că votul lui TJ nu a fost deloc necalculat. Cred că a fost o discuție în camp între ei să se facă așa. S-a dus o luptă de la campion la campion. Consider că Zanni are multe de demonstrat pe viitor și are multe șanse să aducă reușita în tribul Faimoșilor. Mi se pare că au rămas cei mai buni de la Faimoși. Să vedem ce o să le arate Războinicilor, care sunt obișnuiți cu victorii consecutive. S-a încheiat o săptămână cu multe surprize și sunt curios ce va fi săptămâna viitoare”.

Săptămâna viitoare, Survivor All Stars continuă la PRO TV, iar Andrei Krișan va reveni cu analiza lui asupra celor întâmplate.

Publicat: 08 mart. 2024, 10:50 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă