Claudiu Mirică, spectacol pe scena de la Vocea României: „Am venit pentru că am vrut să cânt, poate, pentru ultima dată”

14 10. 2022, 23:00

Claudiu Mirică, solistul trupei Stigma, care a avut un real succes la sfârșitul anilor 90, a venit pe scena de la Vocea României. „Am venit la Vocea României pentru că am vrut să cânt, poate, pentru ultima dată”, le-a spus el antrenorilor.

Claudiu Mirică, solistul trupei Stigma, la Vocea României: „În 2006 părinții mei au murit. Cred că într-un fel am vrut să fug și…”

Ultima data când artistul a urcat pe scenă, a fost tot la PRO TV: „Ultima mea emisiune, înainte de a pleca din țară, a fost apariția de la Revelionul PRO TV, din 2010, pe care tu (Pavel) l-ai prezentat.”

Claudiu Mirică le-a povestit antrenorilor și care a fost motivul pentru care a ales să părăsească țara, în urmă cu mai bine de 11 ani: „Am decis să-mi iau viața de la început și am plecat în Paris. În 2006 părinții mei au murit. Cred că într-un fel am vrut să fug și de mine însumi, și de tragedia prin care am trecut. Simți că viața se oprește în ciuda succesului.”

Vocea României: Claudiu Mirică a întors scaunul Irinei Rimes și cel al lui Denis

După interpretarea de pe scenă, Claudiu a întors 2 scaune – Irina și Denis și a ales să meargă mai departe în echipa celui din urmă. La final, Smiley a mărturisit: „Am vorbit cu foarte mulți oameni din industrie care nu ar avea curaj să vină la Vocea României. Aici standardul este foarte ridicat, mi se pare că o poți da în bară foarte ușor pentru că este o presiune foarte mare.”

Ce spune Denis de la The Motans despre Vocea României?

Denis Roabeșspune că a așteptat experiența Vocea României și o vede ca o oportunitate de a transmite și celorlalți tot know-how-ul lui: „Sunt fericit că fac parte din echipa Vocea României. E o provocare pe care am așteptat-o cu nerăbdare și mă bucur că am oportunitatea de a da mai departe ce am învățat eu în ultimii ani. Pentru mine, ideea de mentorat este ceva foarte special. De-a lungul vieții, am avut noroc să întâlnesc persoane care m-au ajutat să mă formez atât ca om, cât și ca artist. Iar acum mă aflu în ipostaza în care să sper că și eu, la rândul meu, îi voi influența pozitiv pe cei pe care-i voi întâlni”.