Claudia Pavel, cunoscută pe scenă drept Cream, și-a reconstruit viața după separarea de tatăl copilului ei. Vedeta și Jeremy Lewis au o relație amiabilă pentru binele fiului lor. În prezent, Claudia are un nou partener în America, care o susține necondiționat și i-a adus din nou zâmbetul pe buze.
Claudia Pavel trăiește în Miami alături de Noah și sora ei, Paula, și se bucură de succes pe toate planurile. Artista lucrează în Statele Unite la un post de radio, unde realizează podcasturi, și a lansat propria ei linie de produse pentru îngrijirea părului. Noah studiază acolo și practică diferite sporturi.
Claudia Pavel are o relație cu un român stabilit în America, pe care l-a întâlnit acum aproximativ un an și jumătate, conform Click. Povestea lor a evoluat rapid, iar milionarul i-a achiziționat frumoasei brunete o casă în care locuiesc acum împreună cu fiul ei, Noah. Locuința se află în apropierea proprietății fostului ei partener, Jeremy Lewis.
Claudia Pavel a fost logodită cu Jeremy Lewis, fost jucător de baschet american, și au un fiu împreună, Noah Mihail. După despărțire, cei doi au avut o perioadă de 10 ani în care nu au comunicat și au avut dispute legate de custodia copilului, dar acum se înțeleg și se concentrează amândoi pe binele lui Noah.
„Relația este extraordinară. S-a mutat și el la Miami, să fie lângă noi, și suntem foarte fericiți! Este ideal ca un copil să aibă ambii părinți aproape și ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am considerat să stăm acolo mai mult”, a mai adăugat vedeta pentru sursa citată.
„Noah e ca peștele în apă. El e un copil foarte ușor adaptabil. A călătorit foarte mult încă de mic, el e născut în Stalele Unite, trăit acolo primii doi ani din viață, am tot călătorit în Statele Unite după aceea, am tot fost în vacanță, e un copil umblat în toată lumea asta și pentru mine a fost foarte important. Eu cred că la final noi suntem suma experiențelor pe care le trăim. Cred mult în a călători cu copiii și în a-i expune la diferite culturi. Cred că e cel mai minunat dar pe care ți-l pot face părinții. E o investiție în ei și în viitorul lor. Înainte să venim în țară ne-am oprit și pe la Londra câteva zile. Noah e super fericit, face școală la Miami, surfing, înot, jiu-jitsu, mergem des la Disneyland și Universal Studios, fiind în Orlando, locuim pe malul oceanului.”, a povestit Claudia Pavel.
Sursă foto: social media