Claudia Pătrășcanu va petrece Paștele fără cei doi copii! Cum se pregătește să-și ia ”revanșa” după sărbători

Publicat: 21 apr. 2022, 21:07 Autor: Dora Bazavan Vedete

Claudia Pătrășcanu are un motiv de tristețe anul acesta, de sărbători. Gabriel și Nicholas, cei doi băieți ai săi din căsnicia cu Gabi Bădălău, vor petrece Paștele împreună cu tatăl lor. Dar frumoasa mămică își va lua revanșa după aceea, căci plănuiește o vacanță alături de cei mici. Ce își dorește însă pentru sufletul său greu încercat în ultima perioadă și alături de ce fel de bărbat s-ar vedea pe viitor atunci când va hotărî să își refacă viața, Claudia Pătrășcanu ne-a declarat într-un interviu exclusiv!

Claudia, cum aștepți sărbătorile pascale și unde vei petrece? Te vor prinde împreună cu băieții tăi, Gabriel și Nicholas?

Nu mi-am făcut niciun plan momentan. De obicei sunt Imprevizibilă. Anul acesta voi fi fără copii. Nu voi găti foarte mult, deși eram obișnuită să fac toate bunătățile pentru ei. Aștept să revăd filmul Iisus din Nazaret așa cum se întâmplă în fiecare an de Paște și cam atât. După Paște, am organizat o mică vacanță cu copiii în Transilvania și o aștept cu nerăbdare.

Ce nu vă lipsește niciodată de pe masa de Paște? La ce poftești tu cel mai des de sărbători?

Nu ne lipsește rugăciunea de mulțumire pentru tot ce primim. Referitor la mâncare, nu lipsesc ouăle roșii, pasca de la biserică, cozonacul. Sunt devoratoare de dulciuri și în fiecare an, de sărbători, gătesc 3 feluri de dulce.

Claudia Pătrășcanu: ”Singurătatea nu e plăcută pentru nimeni”

Ți-au cerut băieții multe cadouri de iepuraș? 

Copiii mei îmi cer foarte rar ceva. Sunt acei copii norocoși, cărora nu le lipsește nimic, dar nici nu cer nimic. Sunt doi copii generoși și înainte să ceară pentru ei ceva, îmi cer să ducem cadouri la biserică pentru alți copii. Chiar dacă le cumpăr ceva ce doresc eu și știu că i-ar încânta, acel lucru, cândva, va ajunge la alt copil.

Anul trecut le-am adus un iepuraș viu, au fost foarte fericiți, iar băiatul mare care este iubitor de animale, a spus că cel mai bine este că Iepurașul să trăiască liber, afară, nu în casă.

Te-ai gândit să îți refaci viața la un moment dat?

Singurătatea nu e plăcută pentru nimeni. Viața este făcută să fie trăită în doi, ci nu de unul singur. Oamenii au nevoie de o iubire frumoasă…unii se aruncă cu capul înainte, alții o confundă sau chiar unii își trăiesc iubirea departe de urechile oamenilor. Pe viitor, mi-aș dori să trăiesc o iubire în liniște, fără expunere și trâmbițe. Iubirea strigată în public este scurtă și înșelătoare.

Cum ar trebui să arate următorul bărbat din viața ta ca să poți avea încredere în el și în viitorul vostru împreună?

Să fie un OM bun și să mă iubească în felul în care vreau să fiu iubită.

Spune-ne, te rog, trei lucruri care te definesc în momentul de față!

Îți ofer șapte:

-rolul de mamă

-iubirea

-muzica

-bunătatea

-carisma

-creativitatea

-umorul… Și lista e mare! (râde)

 

 

 

 

Publicat: 21 apr. 2022, 21:07 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă