Cizmele cu care Delia a isterizat internetul. Fanii cântăreței s-au împărțit în două tabere

Publicat: 04 oct. 2023, 08:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Delia a reușit să arunce din nou internetul în aer după ultimele imagini publicate. Vedeta și-a obișnuit deja fanii cu aparițiile sale extravagante, însă de data aceasta, mulți au rămas fără cuvinte. Solista și-a cumpărat o pereche de cizme cu care s-a lăudat pe rețelele de socializare. Fanii cântăreței s-au împărțit în două tabere.

Pe lângă talentul său, Delia poate fi recunoscută dintr-o 1000 datorită stilului pe care și l-a creat în timp. Artista a fost criticată în repetate rânduri pentru felul în care se îmbracă, însă acest lucru nu a oprit-o să poarte ceea ce îi place.

Delia a împărțit internetul în două tabere

Recent, blondina și-a achiziționat o pereche de „crocs-boots”. Încălțămintea pe care cu siguranță nu ar putea să o poarte oricine a luat naștere în urma colaborării dintre CROCS și MSCHF (brand american înființat în 2018). Cizmele au fost lansate pe piață pe 9 august. Stocurile s-au epuizat rapid și se pare că o pereche a ajuns și în posesia artistei. Pe site-ul oficial al brand-ului încățările aveau prețul de 450 de dolari, însă cu siguranță jurata de la iUmor ar fi plătit oricât pentru plăcerea ei.

Delia s-a bucurat ca un copil în momentul în care i-a ajuns comanda acasă. A deschis coletul, a probat cizmele apoi a publicat pe rețelele de socializare imaginile.

„Am ceva de despachetat senzațional. Le și probăm, le și facem un outfit. Aoleu, nu, deci, nuuu!!! (reacția când le-a văzut). Dar hanoracul ăsta trebuie schimbat, pentru că nu e același galben și mă enervează. Ăștia merg. Merge foarte bine și cu cămașa asta”, a transmis Delia pe pagina sa de Instagram.

Delia și-a cumpărat o pereche neobișnuită de cizme

Cum au reacționat internauții

Se pare că mulți nu au înțeles bucuria pe care o trăiește artista, ba chiar au criticat-o pentru alegerea făcută. Unii i-au reproșat că „aruncă banii pe prostii”, iar alții, că… „și-a vândut sufletul”.

Au fost, însă, și comentarii haioase: „Te-ai încălțat cu pufuleți”/ „Intră întâi pantofii în casă și apoi tu”/ „Gumarii lui Mickey Mouse”/ „Când îți ia mama cizme să îți fie bune și la anul”/ „Ștrumfelia”/ „Minion”.

Sursă foto: social media

Publicat: 04 oct. 2023, 08:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×