Ciorbă falsă de burtă. Rețetă rapidă și simplă

25 10. 2019, 11:40
Ciorba falsa de burta, un preparat gustos si rapid de preparat
Ciorbă falsă de burtă, un preparat gustos si rapid de preparat

Ciorbă falsă de burtă se poate prepara în mai multe feluri. Aceasta poate fi făcută de post, cu ciuperci pleurotus, dar și cu pui. Ambele variante sunt absolut delicioase și seamănă foarte mult la gust cu tradiționala ciorbă de burtă.  Spre deosebire de rețeta originală, ciorba falsă de burtă se prepară mult mai rapid.

Ciorbă falsă de burtă. Rețeta de ciorbă de pleurotus de post

Ciorba falsă de burtă sau ciorba de ciuperci pleurotus este un preparat delicios ce seamănă la gust foarte mult cu ciorba de burtă, fiind totuși de post.

Ingrediente:

  • 500 gr ciuperci pleurotus
  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 1 rădăcină pătrunjel
  • 1 gogoșar murat + zeama de la gogoșari (după gust)
  • 6 căței usturoi
  • 2 ardei iuți
  • 1 pahar smântâna
  • 1 lingură muștar iute 50 ml ulei
  • 1 foaie dafin
  • 1/2 linguriță boabe piper
  • sare

Mod de preparare:

Ceapa, morcovul și pătrunjelul se toacă mărunt în vasul blenderului vertical de mână.  Căliți ușor legumele în ulei.  Turnați deasupra 2 l apă cu puțină sare și foaia de dafin.
Ciupercile se spală și se taie felii subțiri și puneți-le la fiert. Reduceți intensitatea fierberii.
Curățați usturoiul.  Dați usturoiul prin presă specială și adăugați în zeamă. Amestecați smântâna cu muștar, pudra de turmeric, zeamă de gogoșar marinați și diluați cu zeamă caldă de la ciorbă. Adăugați amestecul cu smântâna în restul ciorbei și amestecați.  Spălați ardeiul iute și tăiați-l rondele, apoi adăugați-l. Dregeți ciorba pentru a fi, după gust, suficient de acră și sărată.  Serviți ciorba falsă de burtă cu ardei iute.

Citește și: Supă de găluște. 5 rețete de supă de găluște

Ciorbă falsă de burtă cu pui

Ciorba falsă de pui și ciuperci este delicioasă. Deși este făcută fără tradiționala burtă, aceasta imită foarte mult gustul delicios al preparatului original, fiind însă mult mai simplu de făcut.

Ingrediente:

  • 500 gr ciuperci pleurotus
  • 500 gr piept de pui
  • 6 buc gogoșari murați
  • 1 căpățâna usturoi
  • 200 gr smântâna
  • 2 gălbenușuri
  • 2 linguri oțet
  • 50 ml ulei
  • 1 morcov
  • 1 păstârnac
  • 1/2 rădăcină țelină
  • sare
  • piper
  • 1 legătură pătrunjel verde

Mod de preparare:

Punem mai întâi pieptul de pui, tăiat fâșii, la fiert în apa cu puțină sare, până când se formează spumă deasupra, pe care o luăm cu o paletă. Ciupercile spălate bine se tăie julien și se adaugă peste pieptul de pui.
Legumele se dau pe răzătoare și se călesc în puțin ulei, apoi se adaugă la ciorbă, când ciupercile sunt bine pătrunse.  Tăiem și ardeiul tot julien și îl adăugăm în ciorbă. Curățăm usturoiul și îl presam apoi îl amestecăm cu gălbenușurile, două linguri de oțet și smântâna.  Diluăm amestecul format cu puțină supă fierbinte, apoi îl adăugăm treptat în ciorbă, amestecând energic, pentru a nu se brânzi smântâna.
Potrivim de sare și piper, o mai lăsăm 10 minute pe foc și-i gata ciorbă.  Servim ciorba fală de burtă cu pui fierbinte cu ardei iute.  Poftă bună!

Citește și: Cum prepari vestita si populara ciorba ruseasca – SOLEANKA! O reteta simpla VIDEO