Cine este Ștefan Floroaica, iubitul Sânzianei Negru de la America Express. Cum a reacționat când vedeta i-a spus că participă în show-ul de la Antena 1

Publicat: 27 oct. 2023, 15:00 Autor: Alina Nistor Vedete

Ștefan Floroaica și Sânziana Negru formează un cuplu de câteva luni. Cei doi se înțeleg de minune și deja s-au mutat împreună. Puțini sunt cei care știu însă că prima oară, iubitul concurentei de la America Express s-a făcut remarcat în show-ul de la Kanal D, ”Exatlon România”.

Ștefan Floroaica are 28 de ani și este originar din Pitești, dar locuiește în prezent în București. A fost multiplu medaliat la Campionatul Naţional de Brazilian Jiu Jitsu, dar și semifinalist ”Exatlon România”.

Ștefan Floroaica a participat în primul sezon al emisiunii. A impresionat cu performanțele sportive, dar și cu aspectul fizic, așa că a reușit să se claseze pe locul trei în preferințele publicului. A fostla un pas să câștige marele premiu, dar pe Vladimir Drăghia a fost desemnat marele câștigător.

Ulterior, tânărul și-a descoperit pasiunea pentru actorie. Așa că s-a pus pe treabă! A urmat cursuri de specialitate, iar visul i s-a îndeplinit. Asta pentru că a primit rolul principal în serialul de la Antena 1, ”Lia, soția soțului meu”: Este primul meu rol, aşa că vine la pachet cu un mix de sentimente… entuziasm, încredere şi deopotrivă îndoială. Totul este nou pentru mine, iar personajul meu, Petru Vornicu, mă provoacă să-mi ies din zona mea de confort şi să evoluez ca om şi ca actor… Îmi place mult ce se întâmplă acum în viaţa mea şi sunt recunoscător că printr-un cumul de dorinţă, determinare si şansă din partea doamnei Ruxandra Ion, am ajuns aici”, dezvăluia Ştefan Floroaica pentru Pagina de Media.

Cum a reacționat când Sânziana Negru i-a spus că a acceptat provocarea America Express

Sânziana Negru a acceptat provocarea America Express alături de prietena sa, Laura Giurcanu. După discuțiile cu producătorii emisiunii, vedeta a discutat și cu partenerul ei. Chiar dacă se aflau la începutul relației, se pare că Ștefan Floroaica a susținut-o și încurajat-o pe Sânziana Negru.

”A fost destul de simplu, noi eram într-un stadiu destul de incipient al relației noastre, mi s-a propus să merg la emisiune, merg la discuții, după câteva săptămâni, am mai mers la o discuție și cu Laura, apoi am spus că eu mă duc. Mi-a zis să merg că e cea mai bună decizie, adică a fost așa, pe același gând. Nu am simțit nicio secundă din partea lui să nu mă duc, că sunt atâtea săptămâni în care nu ești acasă. După ce m-am întors, mi-a spus ca data viitoare să facem un consiliu unde să conteze și părerea lui”, a spus Sânziana Negru la podcast-ul moderat de Radu Țibulcă.

SURSA FOTO: Instagram

Publicat: 27 oct. 2023, 15:00 Autor: Alina Nistor Vedete
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă