Toată lumea îl cunoaște pe Busu de la Pro TV, dar puțini știu cine este soția prezentatorului. Florin Busuioc a știut cum să își țină viața personală departe de ochii curioșilor, însă a dezvăluit câteva lucruri despre cele mai importante persoane din viața lui, în puținele interviuri pe care le-a acordat pe tema acestui subiect.
Liliana este a doua soție a prezentatorului TV. Cei doi au împreună două fete, Natalia, în vârstă de 15 ani, și Catinca, de 8 ani.
Florin Busuioc a povestit cum a cunoscut-o pe cea de-a doua soție care înainte i-a fost studentă!
„N-am avut o poveste de dragoste chiar de la început. Mi-a fost studentă. Mi se părea ciudat să-i fiu profesor şi am plecat din şcoală. N-am putut continua şi m-am cărat, ca să zic aşa. Noi am avut o poveste din două bucăţi, cumva.
Am avut o perioadă la început mai pasională, plină de furtună, dar am stabilit că nu prea merge, prea suntem vulcanici amândoi şi ne-am despărţit o vreme. Vreo opt-zece ani. După aceea ne-am reîntâlnit şi gata, s-a refăcut legătura”, a declarat Florin Busuioc, într-un interviu acordat adevărul.ro.
Florin Busuioc și-a început cariera în televiziune în anul 1992, la TVR, în rolul principal din filmul pentru copii ”Brutus”. A urmat ”rolul” de prezentator al show-ului ”Tip Top Minitop”, apoi, a ajuns la PRO TV, unde prezintă rubrica Meteo.
„Eu la Meteo am ajuns pentru ca nu mai aveam nimic de lucru. Nu mai exista niciun proiect pentru mine. Ca asta e, se mai intampla. Mi-am luat concediu fara plata. Eu ma mutasem de la teatru cu carte de munca in Pro. Si neavand proiecte, mi se platea pe cartea de munca ce ramanea, un salariu minimal acolo, nu conta”, spunea Florin Busuioc.