O întrebare care aprinde dezbateri de decenii printre iubitorii de animale domestice este: cine este mai inteligent, câinele sau pisica? Deși răspunsul pare adesea subiectiv (în funcție de preferințele stăpânilor), știința oferă indicii tot mai clare despre modul în care funcționează creierul acestor animale și cum pot fi comparate capacitățile lor cognitive.
Câinii conduc în „bătălia neuronilor”
Unul dintre cele mai citate repere în discuția despre inteligența animalelor este numărul de neuroni din cortexul cerebral — acele „celule gri” responsabile de procese precum rezolvarea de probleme, planificarea și luarea deciziilor. Studiile arată că câinii au aproximativ două ori mai mulți neuroni în cortexul cerebral decât pisicile: în jur de 500–530 milioane la câini, comparativ cu aproximativ 250 milioane la pisici.
Deși aceasta nu este o măsură absolută a „inteligenței” în sens uman, un număr mai mare de neuroni în regiunea responsabilă de gândirea complexă sugerează o capabilitate potențial mai mare de procesare cognitivă. Această diferență substanțială explică, cel puțin parțial, de ce câinii excelează în sarcini sociale complexe și în cooperarea cu oamenii.
Cercetătorii subliniază totuși că numărul de neuroni este doar o parte a poveștii: conectivitatea creierului, structura cerebrală și modul în care sunt utilizate aceste structuri sunt la fel de importante pentru a defini ceea ce numim „inteligență”. Unii experți avertizează că nu există un consens științific definitiv privind modul în care neuronii se traduc în comportamente inteligente comparabile între specii atât de diferite ca felidele și canidele.
Dincolo de biologie, câinii au fost domesticiți cu zeci de mii de ani înaintea pisicilor și au evoluat pentru a colabora strâns cu oamenii. Această istorie comună cu omul s-ar putea reflecta în abilitățile lor sociale: multe studii sugerează că câinii sunt mult mai receptivi la indicii nonverbale ale oamenilor (cum ar fi gesturile și comunicarea socială), o zonă de inteligență adesea asociată cu succesul în rezolvarea de sarcini complexe împreună cu noi.
Pe de altă parte, pisicile nu sunt neapărat „proaste” — doar că nu au evoluat pentru a coopera cu oamenii în moduri care să le facă ușor de studiat în laboratoare. Unele cercetări sugerează că felinele posedă tipuri de inteligență mai independente: excelarea în rezolvarea problemelor care nu implică o recompensă socială și o memorie spațială foarte bună pentru a urmări prada sau locațiile resurselor.
De asemenea, experții în comportamentul pisicilor subliniază că compararea directă a inteligenței între specii atât de diferite este dificilă și poate fi inadecvată. Pisicile au abilități cognitive optimizate pentru modul lor de viață solitar și de vânătoare, spre deosebire de câinii, care au fost selectați pentru cooperare și antrenabilitate.
Pe lângă numărarea neuronilor, studiile comportamentale arată diferențe interesante:
Câinii tind să fie mai ușor testați în experimente cognitive, datorită motivației lor de a lucra cu oameni și de a răspunde la comenzi.
Pisicile au un comportament mai variabil, ceea ce complică interpretarea rezultatelor lor în teste standardizate.
Aceste diferențe nu sugerează neapărat că una dintre specii este „superioară” în mod absolut — doar că pot excela în domenii diferite ale inteligenței.
Majoritatea oamenilor de știință sunt de acord că nu putem afirma categoric că o specie este mai inteligentă decât cealaltă în sens general. Diferențele de neuroni sugerează că de fapt câinii ar putea avea un potențial mai mare pentru anumite tipuri de procese cognitive, iar capacitatea lor de a trăi și colabora cu oamenii de-a lungul mileniilor poate fi un „avantaj evolutiv” în sarcinile sociale.
În schimb, pisicile își arată inteligența în moduri diferite — independență, memorie spațială și adaptabilitate — care nu sunt ușor de măsurat cu instrumentele tradiționale folosite în studiile cognitive.
Pe scurt: dacă ne referim la numărul de neuroni și la capacitățile de cooperare cu oamenii, câinii par să aibă un ușor avans. Însă dacă privim inteligența ca o abilitate complexă, adaptativă și specifică modului de viață al fiecărei specii, răspunsul rămâne mai nuanțat și, pentru mulți cercetători, încă deschis.
foto: Image by StockSnap from Pixabay