Cine este Gim Mihai Ghintan, rapperul care a impresionat audiența până la lacrimi și a primit Golden Buzz la ”Românii au talent”

Publicat: 08 mart. 2021, 11:20 Autor: Elena Vedete

Mihai Ghintan, cu numele de scenă Gim, este tânărul în vârstă de 20 de ani, care a atins sufletele jurațilorde la ”Românii au talent” cu mesajul puternic pe care îl transmite prin muzica sa.

Jurații au fost impresionați de povestea lui Mihai Ghintan, tânărul orfan care a primit cel Golden Buzz din partea lui Florin Călinescu, astfel că talentatul tănăr a ajuns direct în semifinală.

Tânărul a fost abandonat la un orfelinat când avea doar 9 luni, unde a trăit până la vârsta de 11 ani, atunci când a fugit și a trăit pe străzi. Muzica a fost salvarea lui și a decis să vină la show-ul de talente pentru a-și spune povestea prin intermediul versurilor unei melodii.

Cine este Mihai Ghintan

Gim, așa cum îi este numele de scenă, are 20 de ani și este muncitor în construcții în Timișoara. Cu toate că a avut o viață mult prea grea pentru un copil, Mihai a terminat liceul, unde a studiat muzica, marea lui pasiune. A studiat mai multe instrumente, iar apoi și-a descoperit și pasiunea pentru teatru. În anul 2018 a participat la un casting și a ajuns să joace în serialul românesc „Hackerville”

Tânărul nu conștientizează nici acum succesul pe care l-a avut pe scena de la ”Românii au talent”.

„Nici acum nu conștientizez! E uimitor, nu am cum să descriu asta. Simți că ești important, simți că cineva vrea să te audă! Zici că ai murit și ai ajuns în Rai! Am muncit să ajung aici și am îndurat multe”, a declarat acesta pentru Pro TV.

Povestea tristă prin care a trecut Mihai Ghintan

Mihai le-a povestit juraților momentele grele prin care a trecut. Acesta a fost lăsat la orfelinat când avea doar 9 ani, iar imediat după ce fratele său a fost adoptat, a fugit de la casa de copii și a început o viață pe străzi.

„Am stat trei ani de zile în stradă. Noi avem acolo în Timișoara niște țevi. Am săpat dedesubt, am pus cartoane, păturici, să nu se simtă umezeala aia. Emana atâta căldură că puteam să stau și în pielea goală în timpul iernii. Iar când era foamea aia, făcea Dumnezeu, că altcineva nu putea să facă, să am, să primesc, știi…fără să cer”, a mărturisit Ghintan Ionuț Mihail.

Sursa foto: Capturi video YouTube

Publicat: 08 mart. 2021, 11:20 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă