Cine este cântărețul care a dormit timp de doi ani la metrou, iar apoi și-a cumpărat 27 de case

Publicat: 12 iun. 2020, 13:36 Autor: Maria Apostol Vedete

Cu siguranță nu multă își poate imagina că așa ceva a fost posibil, însă cântăreţul Ed Sheeran a recunoscut că obişnuia să doarmă în metroul londonez la începuturile carierei sale, în perioada 2008 – 2010.

În prezent, Ed Sheeran, în vârstă de 29 de ani, deţine 27 de apartamente, case şi vile, potrivit contactmusic.com.

Suma de bani investită de cântăreţ în proprietăţi este uimitoare, dar nu este decât o picătură într-un ocean atunci când o compari cu cele 600 de milioane de lire sterline pe care le-a câştigat din turneul Divide”, spune o sursă.

Artistul ocupă de doi ani primul loc în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani.
Ed Sheeran are o avere estimată la aproape 230 de milioane de euro.

Publicat: 12 iun. 2020, 13:36 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă