Cine e Radu Siffredi, iubitul Oanei Matache! Cu ce se ocupă și ce accident grav a suferit în trecut

Publicat: 08 feb. 2024, 10:30 Autor: Soare Raisa Vedete

Oana Matache a divorțat de fostul soț, Răzvan Miheț, alături de care a avut o căsnicie de 6 ani. În urma căreia s-au născut doi copii, o fetiță și un băiat. Între timp l-a cunoscut pe Radu. Deși sunt de doar un an împreună Oana și Radu au hotărât să participe împreună la emisiunea Power Couple.

Dintre cele nouă perechi de celebrități ei sunt cei mai tineri. Cei doi au mărturisit de-a lungul timpului că relația lor a trecut prin mai multe dificultăți la început. Însă acum sunt uniți cu adevărat. Oana este cântăreață la fel ca sora sa, Delia, însă Radu se află la primele sale apariții publice. Cu toate acestea, nu este chiar străin față de acest mediu.

Tânărul în vârstă de 28 de ani este din Galați și a urmat cursurile Liceului de Artă Galați „Dimitrie Culcin”. Acesta și-a dorit să devină actor, însă în urma unui accidnet a fost nevoit să renunțe la visul. Astfel a decis să plece peste hotare unde a încercat mai multe meserii, precum om la curățenie, zidar și chiar ospătar.

Cine e Radu Siffredi, iubitul Oanei Matache!

În prezent, este editor video și a lucrat cu mai mulți streameri celebri din România. Îi place să creeze conținut pentru onlineși să regizeze clipuri muzicale.

„Eu sunt la bază editor video, așa am început, am lucrat cu streameri cunoscuți Silviu Faiăr, Zlăvog și am făcut și publicitate și reclame. La momentul de față sunt director of picture, adică filmez. Eu am terminat liceul de teatru și visul meu de mic, a fost să mă fac actor, lucru pe care am fost nevoit să-l abandonez pentru că am avut accidentul și mi s-a spus din start că din cauza danturii, nu mai am dicție.

Am plecat din țară și am avut niște joburi de care nici nu-mi este rușine: am spălat veceuri, am făcut zidărie, am dus farfurii la masă. Joburi de emigrant. Una dintre cele mai traumatizante experiențe cu joburi pe care le-am avut. M-am angajat la o firmă care trimitea oameni să fie ospătari la evenimente mari și am nimerit la un eveniment la stadionul echipei de la Rangers din Glasgow și fiecare ospătar ținea două mese. Și la una dintre mese s-au purtat foarte urât cu mine, s-au prins de accentul meu.

Cu ce se ocupă și ce accident grav a suferit în trecut

M-au întrebat de unde sunt și le-am spus că sunt din România și au început să facă glume cu mine „gipsy, gipsy”. S-au purtat constant foarte arogant cu mine. Era tipul ăsta, era cu soția lui, îmbrăcată într-o rochie de gală foarte scumpă. M-a chemat la masă cu șase pint-uri de bere pe o tavă și tipul s-a întors și am vărsat din greșeală toate berile peste rochia neveste-sii și pe toată masa. Tipul, nervos, m-a plesnit cu un prosop peste ochi și mi-a spus „curăță mai repede!

M-a terminat chestia asta, m-a bufnit plânsul m-am dus la șeful de sală „îmi dau demisia, nu mai pot!”. Și am plâns tot drumul spre casă, nu m-e rușine să recunosc, nu am plâns în viața mea cum am plâns atunci, eu sunt și mai orgolios din fire. Asta e o experiență din care am învățat să nu mai las oamenii să nu-și mai bată joc de mine”, a declarat Radu Siffredi.

Povestea dramatică a lui Radu Siffredi

Puțină lume știe ce dramă a trăit Radu Siffredi în copilărie. El a fost ținta bullying-ului din cauza unui accident pe care l-a avut.

La doar 16 ani, tânărul a fost la un pas să moară, după ce a fost implicat într-un accident tragic.

El a supraviețuit, dar timp de 2 ani de zile nu a mai avut dinți.

„Am avut parte de bulying, pe care nu l-am luat chiar atât de grav, pentru că eram un băiat pus pe glume și am crescut în Galați. Totuși, timp de doi ani, eu nu am avut dantură, și mi se spunea „Ahaha, nu ai dinți!”, „Îți cad dinții din gură!”. Carisma m-a ajutat să-mi păstrez prietenii lânga mine, să am prietenă în vremea aceea. Ani mai târziu, psihologul mi-a spus că m-a afectat.

Și până în ziua de azi sunt foarte conștient de dantura mea. Am avut un accident la 16 ani și mi-am pierdut dantura și aproape viața, și am opt implanturi și două reconstrucții faciale.  Am unele momente în care mi-e rușine să zâmbesc” ,  a mai adăugat Radu Siffredi.

Sursa foto: Instagram

Publicat: 08 feb. 2024, 10:30 Autor: Soare Raisa Vedete
Am absolvit facultatea de Jurnalism din București. Am lucrat în mai multe redacții precum Antena Stars, Antena 1, Kanal D…...
Pe aceeași temă