Chef Nicolai Tand, rețetă tradițională de găluște cu prune. Secretul celor mai pufoși gomboți

Publicat: 09 iun. 2024, 09:30 Autor: Soare Raisa Vedete
Chef Nicolai Tand, rețetă tradițională de găluște cu prune. Secretul celor mai pufoși gomboți

Chef Nicolai Tand, rețetă tradițională de găluște cu prune. Secretul celor mai pufoși gomboți. 

Este sezonul prunelor, așa că ne-am gândit să vă prezentăm o rețetă de găluște cu prune sau gomboți așa cum le spune în Banat. Chef Nicolai Tand nu folosește prune proaspete în gomboții săi și nu îi umple cu jumătăți de fructe, așa cum fac multe gospodine, ci prepară o pastă din prune uscate, pentru un plus de savoare.

Chef Nicolai Tand, rețetă tradițională de găluște cu prune

Ingrediente:

  • 3 cartofi mari
  • 5 linguri de griș
  • 3 linguri de zahăr
  • 1 lingură de unt
  • făină
  • 1 lingură de scorțișoară
  • 1 caserolă prune uscate
  • 5 bucăți steluțe de anason
  • Coniac (Grand Marnier)

Chef Nicolai Tand, rețetă tradițională de găluște cu prune. Secretul celor mai pufoși gomboți. Mod de preparare:

Mai întâi, se pregătește pasta de prune. Prunele uscate se taie mărunt și se pun într-o cratiță pe foc, cu o lingură de zahăr și un pic de apă. După ce scade apa, se adaugă coniacul și se mai lasă un pic pe foc până când acesta se va evapora iar fructele vor absorbi toată aroma lui. Se adaugă din nou apă și steluțele de anason, iar apoi se lasă pe foc până obținem o pastă densă.

După ce pasta este gata, trecem la pregătirea aluatului pentru gomboți.

Se fierb cartofii cu coajă, iar apoi se dau pe răzătoare, pe partea cea mai fină. Se adaugă peste ei grișul, untul, o lingură de zahăr și una de făină și se amestecă totul pentru a obține un aluat lipicios. Aluatul se întinde pe un blat, până ajunge la o grosime de 6-7 mm. Foaia de aluat se împarte în pătrate egale, care vor fi umplute cu pasta de prune. După ce am format gomboții (trebuie să fie ca niște mingiuțe de ping-pong), se pun la fiert în apă, circa 5 minute. Gomboții se vor ridica la suprafața apei când vor fi gata.

După fierbere, aceștia se scot pe un șervețel, penru a înlătura excesul de apă, și se tăvălesc printr-un amestec de pesmet, cu o lingură de zahăr și scorțișoară. Poftă bună!

Foto: Capturi YouTube

Publicat: 09 iun. 2024, 09:30 Autor: Soare Raisa Vedete
Am absolvit facultatea de Jurnalism din București. Am lucrat în mai multe redacții precum Antena Stars, Antena 1, Kanal D…...
Pe aceeași temă
×