Celebra actriță Julie Walters suferă de o boală teribilă, în stadiu avansat

Publicat: 20 feb. 2020, 16:44 Autor: Elena Vedete

Actriţa Julie Walters, cunoscută pentru rolurile ei din „Mamma Mia’, „Billy Elliot’ sau „Educating Rita’, a dezvăluit că suferă cu cancer de colon în stadiul trei.

Actriţa care împlineşte 70 de ani pe 22 februarie a mărturisit că a prezentat câteva simptome în urmă cu mai mult de doi ani şi a consultat un chirurg gastroenterolog, însă a crezut că medicii au greşit diagnosticul când i-au spus că suferă de cancer.

„Trebuie să fi făcut o greşeală. Nu puteam crede!’ –a spus Julie pentru BBC. ”Prima dată când mi-au spus diagnosticul le-am spus medicicilor că putem rezolva asta. Dar, pe măsură ce trecea timpul și se apropia operația mă gândeam că există posibilitatea să nu mă trezesc din anestezie. Mi-au tăiat 30 de centimetri din colon, dar sentimentul pe care l-am avut atunci când m-am trezit din anestezie a fost extraordinar”, a mai declarat actrița.

Julie Walters a fost supusă şi unei intervenţii chirurgicale, a optat apoi pentru chimioterapie, despre care a spus că nu a avut efecte secundare importante şi se simte bine. Julie a precizat că următorul film în care joacă, „The Secret Garden’, va fi, probabil, ultimul pentru ea.

În prezent, celebra actriță declară că se simte „chiar bine”.

Cine este Julie Walters

Julie Walters este o actriță extrem de talentatã, premiată pentru munca depusă în televiziune si în industria cinematografică. Cel mai recent rol pe care l-a jucat este cel al profesoarei de balet a lui Billy în filmul Billy Elliot (regia Stephen Daldry), rolul care i-a adus nominalizãri la premiile Oscar si Globul de Aur, si câte un premiu BAFTA si Variety Club. Cu toate acestea, debutul în lung-metraj si l-a făcut alături de Michael Cane în ”Educating Rita”, film care a făcut-o celebră în toată lumea. Acest rol i-a adus premiile Globul de Aur, BAFTA si Variety Club pentru ’Cea mai bunã actritã’ și o nominalizare la premiul Oscar.

Publicat: 20 feb. 2020, 16:44 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă