Cele mai hot imagini cu actrița Tokyo, din La Casa de Papel. Galerie incendiară

12 04. 2020, 10:10

La Casa de Papel este unul dintre cele mai urmărite seriale de pe Netflix. Producția spaniolă tocmai a revenit pe celebra platformă cu sezonul al patrulea. Încă de la început, actrița Ursula Corbero, cea care interpretează rolul lui Tokyo, și-a impresionat fanii. La 30 de ani, aceasta are un corp perfect și nu se ferește să pozeze în ipostaze cât mai sexy.

Tokyo, din La Casa de Papel, pictoriale sexy pentru fani

Ursula Corbero s-a născut pe 11 august 1989, în Barcelona, și încă de la o vârstă fragedă a fost atrasă de actorie. Pe când avea doar 6 ani, aceasta a început să apară în diferite reclame. Primul rol l-a obținut la 13 ani și de atunci a luat clase de actorie. În același timp a învățat să danseze flamenco și jazz. După încheierea studiilor, s-a mutat la Madrid, unde a jucat în serialul ”Fisica o Quimica”.

Au urmat apariții în mai multe seriale și filme, dar succesul a venit o dată cu rolul lui Tokyo, din producția spaniolă ”La Casa de Papel”.  Aceasta a avut premiera în luna mai a anului 2017. Primul sezon a prins foarte bine la public și astfel la finalul anului, Netflix a cumpărat drepturile și a decis să continue producția.

Ursula a cucerit publicul încă din startul serialului. Actrița, care este și model în același timp, arată senzațional și își încântă fanii cu poze care mai de care mai sexy. Pictorialele în care Ursula apare îmbrăcată extrem de sumar i-au încântat pe fani. Și pe bună dreptate. La aproape 31 de ani, actrița are un corp perfect și îi place să pozeze provocator.

Urmează sezonul 5 din La Casa de Papel?

Pe 3 aprilie, Netflix a reluat difuzarea serialului ”La Casa de Papel”, de data aceasta cu sezonul al patrulea. Fanii așteptau cu nerăbdare continuarea producției și astfel în ziua în care au apărut noile episoade, platforma de streaming a picat pentru scurt timp, din cauza numărului prea mare de utlizatori.

La Casa de Papel sau Money Heist este unul dintre serialele de top de pe Netflix. Sezonul al treilea a avut un succes răsunător și a fost urmărit de peste 34 de milioane de utilizatori. Totul într-o singură săptămână. Astfel a devenit cea mai urmărită producție de pe Netflix, filmată în altă limbă decât engleza.

Serialul urmărește povestea unor hoți care vor să jefuiască Monetăria Regală a Spaniei și să pună mâna pe 2.4 miliarde de euro. Aceștia sunt coordonați de Profesorul, care este de fapt cel care s-a gândit la toată această lovitură. Hoții poartă nume de cod, care reprezintă de altfel numele unor mari orașe din toată lumea. Tokyo, Rio, Denver, Helsinki, Berlin, Oslo, Nairobi, Moscova, Lisabona sau Stockholm trec printr-o mulțime de peripeții în încercarea de a realiza cel mai mare jaf din istorie.

Sezonul al patrulea are 8 episoade și povestea se reia după ce la finalul părții a treia Nairobi a fost împușcată, iar Profesorul este convins că iubita sa a fost omorâtă. Rămâne de văzut cum se va descurca celebra bandă de hoți și în acest sezon. Fanii au primit și o veste bună, deși deocamdată este doar la nivel de zvon. Mai multe publicații din Spania au dat asigurări că va urma și sezonul 5 din La Casa de Papel. Cu toate acestea, va fi o pauză de cel puțin 18 luni între aceste două părți.