Biserica Ortodoxă sărbătorește Bună Vestire pe 25 martie a fiecărui an. Semnificația acestei sărbători este reprezentată de momentul în care Arhanghelul Gavril o anunță pe Fecioara Maria că va da naștere Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Creștinii țin cu sfințenie această sărbătoare având în vedere faptul că la nouă luni distanță, Iisus Hristos se naște.
Credincioșii trebuie să rostească o rugăciune de Buna Vestire, pentru a avea noroc.
”Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule. Cel Care ai binevoit ca Fiul Tău Cel Unul-Născut să Se întrupeze dintr-o femeie neispitită de nuntă şi să Se facă om pentru a noastră mântuire, Cel Care ai trimis totodată şi pe Gavriil, Arhanghelul Tău, spre a binevesti zămislirea Ta cea fără de sămânţă Sfintei Fecioare Maria, mai înainte de veci rânduită drept locaş al acestei Taine înfricoşătoare, dinainte-cunoscută Ţie şi Cuvântului Celui dimpreună-veşnic cu Tine; Tu însuţi, pentru rugaciunile ei si ale tuturor Sfinţilor Tăi, binevesteşte sufletelor noastre prin Harul Tău iertarea păcatelor şi bucuria cea de neînstrăinat; binecuvântează poporul Tău cu pace; dă-ne să cunoaştem calea pe care, păşind, vom plăcea bunătăţii Tale, şi ne călăuzeşte spre a Ta Împărăţie cerească.
Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de-Viaţă-tacătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
”Stapâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care eşti fără de început dimpreună cu Tatăl şi dimpreună-veşnic cu Duhul Tău Cel Sfânt, Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată zidirea. Care ai plăsmuit pe om şi i-ai dat puterea de stăpânire asupra a tot ce ai făcut Tu. Care ai poruncit, ca un Iubitor de oameni, să locuiască în Raiul desfătării. Însă el, prin pizma diavolului, alungat a fost din Rai. Or şi după întoarcerea sa în pământul din care a fost luat, nu ai îngăduit făpturii Tale să zacă sub tirania diavolului. Ci în anii mai de pe urmă nu Te-ai ruşinat, cu toate că eşti Dumnezeu mai înainte de veci. Să iei chip de rob şi din bunătatea Ta. Să Te naşti dintr-o fiică fecioară.
Prin proroci ai însemnat naşterea Ta negrăită din ea, trimiţându-l pe Gavriil, Arhanghelul Tău, să binevestească Fecioarei sfânta şi preacurata Ta zămislire dintr-însa. Tu însuţi, Stăpâne, pentru rugăciunile ei şi ale tuturor Sfinţilor, dă-ne să auzim în suflete graiurile Tale ce ne dăruiesc iertarea greşelilor şi bucuria de neînstrăinat. Fă cunoscută poporului calea pe care să meargă.Prin care vom bineplăcea bunătăţii Tale. Și ne îndrumă spre a împărăţi dimpreună cu Tine în Ceruri. Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care bine eşti cuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de-Viaţă-făcătorul Tău Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
”Primeste-ne rugăciunea neîntinată. Preasfântă Stăpana, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, preadorita, prealăudată; tu eşti mai cinstită între toate neamurile şi te-ai arătat mai înaltă decât toate cele văzute şi nevăzute; că Dumnezeu S-a sălăşluit în mijlocul tău şi nu te vei clătina şi Cel Preaînalt te-a sfinţit pe tine locaş al Său: aşadar, Domnul puterilor e cu noi.
Tu eşti rădăcina florii preacinstite, izvorul Hrănitorului şi mâna Făcătorului, care porţi în braţe pe Cel Ce a aşezat oarecând cerul deasupra apelor, care L-ai alăptat la pieptul tău pe Cel Ce luminează zidirea şi pe care Moise a văzut-o sub chipul rugului ce ardea şi nu se mistuia; Tu eşti scara însufleţită pe care a văzut-o Iacov, poarta cerească pe care a văzut-o Iezechiel, prin care Domnul nostru tisus Hristos a intrat şi a ieşit, dar care apoi a rămas din nou închisă; [Tu eşti] cea prin care pedeapsa lui Adam s-a dezlegat şi întristarea Evei prefăcută a fost în bucurie”.
”Noi, nevrednicii robii tăi, binecuvântând şi cântând în locaşul tău curat şi înălţăm preaînfricoşătoarea laudă, strigând dimpreună cu Arhanghelul Gavriil şi grăind; „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!” Bucură-te, ceea ce eşti plină de har Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare! Bucură-te, cea plină de har, care ai născut Lumina, fără a şti cum [aceasta s-a petrecut]! Bucură-te, cea plină de har, că tu eşti cu adevărat norul cel uşor!
Bucură-te, cea plină de har, că tu eşti încăperea Celui neîncăput! Bucură-te, cea plină de har, că tu eşti limanul cel lin al celor învăluraţi! Bucură-te, cea plină de har, că tu eşti via neudată care a înflorit lumii strugurele cel copt, pe Domnul nostru lisus Hris- tos! Bucură-te, cea plină de har, că prin tine magii se închină şi îşi aduc darurile călăuziţi de lumina astrului! Bucură-te, cea plină de har, întru care s-a descoperit taina Sfintei Treimi: Tatăl a binevoit întru tine. Fiul S-a sălăşluit întru tine şi Duhul Sfânt te-a adumbrit”.
”Pe Acesta roagă-L şi acum pentru noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, Preasfântă Stăpână Fecioară de Dumnezeu Născătoare, şi pentru vremuri în pace şi roade ale pământului imbelşugate; neamurile vrăjmaşe sa le îmblânzească, pe fraţii noştri cei în robie să-i izbăvească, lumea să o împace şi să mântuie poporul din toată primejdia.
Că Acestuia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Părintelui Său Celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de-Viaţă-făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Sursa foto: Arhiva Ciao