Cea mai bună rețetă de humus. Beneficiile incredibile ale acestui preparat delicios

Publicat: 08 mart. 2021, 15:35 Autor: Elena Retete & Diete
Cea mai bună rețetă de humus. Beneficiile incredibile ale acestui preparat delicios

Humusul este o rețetă de proveniență orientală, însă care este foarte îndrăgit și în România. Este o rețeta tradițională ce provine din Orientul Mijlociul, consumată în special în țări precum Siria, Israel, Turcia, Grecia, Cipru și Liban. Este perfect deopotrivă pentru zilele de post precum și pentru orice moment în care ai poftă de un preparat care este gata în doar câteva minute.

Acesta constă dintr-o pastă de năut la care se adaugă sos tahini, preparat din susan, și o varietate de condimente în funcție de gusturile fiecăruia. Rețeta de humus clasic din pastă de năut și tahini s-a născut în orașul Cairo al secolului al XIII-lea, iar din lumea arabă s-a extins pe întreg mapamondul.

Ingrediente pentru humus clasic

1 cana năut
4-5 linguri seminte de susan pentru tahini
zeama de la o lamaie
2 caței de usturoi
3 linguri ulei de susan presat la rece/ulei de măsline
sare, după gust

Mod de preparare

Boabele de năut se țin la înmuiat peste noapte în apă rece înainte de preparare (de cel puțin 3 ori apă față de cantitatea de năut) până când se hidratează și se umflă. Când te apuci de gătit rețeta de humus, le clătești cu apă rece. Apoi le pui la fiert în aceeași cantitate de apă ca și la înmuiere.

Nautul se lasă la fiert o oră – o oră și jumătate, până când boabele devin moi și pufoase. Între timp, pregăteșți pasta de susan. Semințele de susan se încing puțin într-o tigaie, la foc mic, amestecând continuu, până când devin ușor lucioase. Trebuie să rămână aurii, nu să se rumeneasca.

Macini semințele de susan cât mai fin și apoi le amesteci bine cu o lingură de ulei. Zdobesti usturoiul și storci lămâia. După ce s-a fiert nautul, scurgi boabele. Păstrezi puțin din zeamă pentru a mai adaugă dacă humusul se dovedește prea tare. Pasezi boabele de năut la blender, împreună cu pasta de susan, lămâia, usturoiul, uleiul de măsline și sarea adăugată după gust. Dacă ți se pare prea tare, mai adaugi puțină zeamă pentru că humusul tău să capete o consistentă mai cremoasă.

Beneficiile incredibile ale humusului

Năutul este un aliment sănătos. Acesta ajută la combaterea anumitor boli cardiovasculare sau de digestie dacă. În plus, usturoiul și uleiul de măsline, condimentele care dau humusului un gust minunat, fac de asemenea parte din dieta mediteraneană, devenită celebră tocmai pentru beneficiile dovedite asupra sănătății.

Humusul reprezintă o sursă bogată de acizi grași esențiali omega-3, care ajută la protecția sistemului cardiac, și de nutrienți proveniți din năut și sosul tahini. În plus, humusul conține: Fier , Vitamina B6, Mangan, Cupru, Acid folic, Aminoacizi.

Aminoacizii formați din trioul triptofan, fenilalanină și tirosina, cei care se găsesc și în humus, sunt substanțe care au un efect pozitiv asupra somnului și a stării de spirit generale.

Sursa foto: Pexels.com

Publicat: 08 mart. 2021, 15:35 Autor: Elena Retete & Diete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă