Cea mai în vârstă femeie din lume, Maria Branyas Morera, a murit marți la vârsta de 117 ani la Olot, în nord-estul Spaniei, a anunțat familia sa.
Maria Branyas supravieţuise pandemiei de gripă spaniolă din 1918, celor două războaie mondiale, Războiului Civil Spaniol, precum şi Covid-ului, pe care l-a contractat în 2020, la puţin timp după ce a împlinit 113 ani, şi de care s-a vindecat în câteva zile, potrivit Agerpres.
„Maria Branyas ne-a părăsit. A murit aşa cum şi-a dorit: în somn, liniştită şi fără durere. Cu câteva zile în urmă, ne-a spus: ‘Într-o zi, voi pleca de aici (…) şi voi înceta să mai exist în acest corp. Nu ştiu când va fi acea zi, dar este foarte aproape, această lungă călătorie se va termina. Moartea mă va găsi obosită de la atâta trăit, dar vreau să mă găsească zâmbind, liberă şi mulţumită'”, se poate citi în mesajul publicat de familia ei cu puţin înainte de ora 11:30 (09:30 GMT), dorind să-şi amintească de „sfaturile şi de bunătatea ei”.
„Mă simt slăbită. Ora mea se apropie. Nu plângeţi, nu-mi plac lacrimile. Şi mai ales, nu fiţi trişti pentru mine. Acolo unde merg voi fi fericită”, se putea citi luni pe acelaşi cont, gestionat de familia sa.
Maria Branyas era decana de vârstă a umanităţii, conform Grupul de Cercetare Gerontologică (GCG) din Statele Unite şi Cărţii Recordurilor Guinness.
Ea i-a succedat franţuzoaicei Lucile Randon, care a decedat la 118 ani în ianuarie 2023.
După moartea Mariei Branyas, cea mai vârstnică persoană în viaţă este japoneza Tomiko Itooka, născută la 23 mai 1908, în vârstă de 116 ani, conform GCG.
Branyas locuia în căminul de bătrâni Santa Maria del Tura din Olot, Catalonia, de peste 20 de ani.
Născută la 4 martie 1907 în San Francisco (vestul Statelor Unite), unde familia sa emigrase, ea s-a întors în Spania în 1915. În 1931, s-a căsătorit cu un medic (care a murit la 72 de ani). Ea a avut trei copii, dintre care unul a decedat la 86 de ani, precum şi 11 nepoţi şi numeroşi strănepoţi.