Ce tradiții de Paște respectă Gina Pistol, chef Cătălin Scărlătescu și Radu Vâlcan, dar și alte vedete din România!
Perioada sărbătorilor pascale reunește, de cele mai multe ori, familiile și prietenii, la aceeași masă. Voie bună, atmosferă de sărbătoare, glume și bucate alese, oamenii se bucură de Paște, în liniște, fie acasă, fie în vizită la rude. Iar aceleași lucruri le apreciază și vedetele! Iată ce tradiții respectă Gina Pistol, chef Cătălin Scărlătescu, Radu Vâlcan, dar și alte figuri importante din showbizul românesc!
Paștele – o perioadă magică pentru mulți dintre noi! Și, evident, și pentru vedete și familiile acestora. Iată ce fac vedetele, de obicei, de Paște, ce tradiții respectă, dacă țin post sau nu și cu cine petrec clipe frumoase.
Primul pe listă este Liviu Vârciu. Omul de televiziune mărturisea în urmă cu un an, de exemplu, că de o perioadă s-a decis să țină post pentru că are „păcate multe”. De asemenea, timpul și-l petrece alături de familie: ”Ţin post și da, mai nou țin post. De vreo 5 ani țin de când mi-am dat seama că am păcate multe și vreau să petrec în familie sărbătorile astea fără dezmăț. Superstiția să nu fac ceva greșit în Săptămâna Mare. Să mă spovedesc, să mă rog ca preotul pe care o să îl am la spovedanie să aibă multă răbdare cu mine că am multe de spus”.
Gina Pistol, amintiri din copilărie. Ce făcea cu familia, de Paște
O altă vedetă care se află pe listă este Gina Pistol. Partenera de viață a lui Smiley mărturisea în urmă cu un an că există anumite tradiții pe care le respecta atunci când era mică. De exemplu, mama ei o îmbrăca într-o haină nouă de Paște și puneau câte un ou înroșit în apă și apoi se spăla pe față cu acea apă.
”De când eram mică întotdeauna mama ne îmbraca în haine noi de Paște și dimineața țin minte că puneam un ou înroșit în apa și ne spălam pe față cu apa aceea. Din păcate obiceiurile se pierd. Se mai țin doar în mediul rural și doar dacă ai ocazia sa petreci sărbători pe acolo, ați văzut bunicii se duc. Eu mai am o singură bunică și încerc să ajung și eu pe la ea cât de mult pot”, povestea ea, arată observatornews.ro.
Pe de altă parte, chef Cătălin Scărlătescu a mărturisit că la miezul nopții este imperios necesar să ciocnească câte un ou: ”Neapărat la miezul nopţii când se dă lumină, neapărat trebuie să ne batem cu ouă. Tot timpul la noi în gaşcă e bătaie cu ouă, după ce dăm cioca boca, ne apucăm de bătut cu ele! Trebuie să ne păstrăm oul intact, şi nu reuşeşte nimeni niciodată…”.
De asemenea, Sorin Bontea mărturisește că de obicei gătește și mănâncă miel de Paște, dar și drob și friptură, ciorbă: ”În principiu miel, tot ce se poate face: miel, tot ce se poate face dintr-un miel – friptura, ciorba, drob și multe verdeturi – adică salata multă, cu ridichii cu ceapa verde”.
Radu Vâlcan, pe de altă parte, a mărturisit anul trecut că: ”Niște sărbători normale, cum ar trebui să fie firesc sărbătorile. De Paște, ca de obicei, cu familia, ne strângem cu mic cu mare, pentru că acum sunt deja și cei mici. Atât lucruri firești, ne relaxăm”.
Sursă foto: capturi video youtube, arhivă Ciao