Ce surprize îi pregătește Daniela Gyorfi partenerului său de viață de Ziua Îndrăgostiților! “Eu sunt cadoul lui!”

Publicat: 08 feb. 2021, 13:45 Autor: Dora Bazavan Vedete

Își serbează atât partenerul de viață și pe tatăl fetiței sale, George Tal cât și pe fiica ei, Maria, care va împlini pe data de 16 februarie frumoasa vârstă de 10 ani.  Însă, pe 11 februarie George Tal împlinește 52 de ani, motiv pentru care artista se gândește deja la cadoul perfect pe care  o să i-l dăruiască jumătății sale. Între 11 și 16 februarie va fi însă și Valentine’s Day, așa că Daniela Gyorfi știe exact ce are de făcut!

“Luna februarie  este plină pentru mine! Pe 11 este ziua lui George, iar pe 16 februarie a Mariei. Pentru George ce să pregătesc? Eu sunt cadoul lui! Acum, lăsând gluma la o parte, m-am gândit să îi pregătesc o cină romantică, ca să fim în ton și cu Ziua Îndrăgostiților, de pe 14 februarie, dacă deocamdată nu putem petrece cu mai mulți prieteni. În plus, am rezervat deja o vacanță în Italia, la Rimini, unde vom merge când vom mai scăpa puțin de aceste restricții de călătorie. Cât despre Maria, o să își serbeze ziua împreună cu 2 prietene, împlinește 10 ani și sunt foarte mândră de ea!”, a declarat, exclusiv pentru Ciao.ro, Daniela Gyorfi. Artista este foarte nerăbdătoare să înceapă cântările și să își reia activitatea  muzicală. Se pregătește de filmarea unui nou videoclip și speră ca în curând să poată cânta la evenimente. Gyorfi are o relație de durată, de mai bine de 14 ani cu George Tal, împreună cu care are o fetiță, pe Maria, care este foarte isteață și a fost cooptată în echipa “La Măruță”, acolo unde are o rubrică de interviuri cu vedete. În momentul de față, una dintre dorințele vedetei este să își cumpere o casă nouă, mai spațioasă, în care Maria să își poată face filmările pentru vlog, iar ea un studio de înregistrări.

„Suntem un cuplu închegat, clar, suntem un cuplu normal. Ne și certăm, ne și împăcăm, suntem un cuplu normal. Toată chestia asta cu pandemia pe noi nu ne-a despărțit. Știi că intervin discuții în familii și din cauza banilor, mai ales că anul trecut nu a fost ce trebuie. Nu este comod pentru niciunul dintre noi, dar relația noastră a fost foarte ok. Timpul petrecut mai mult împreună a fost un plus și în ceea ce privește relația noastră cu Maria. Am stat mai mult cu ea…”, a mărturisit Daniela Gyorfi despre relația ei cu George Tal,  într-un interviu pentru Click!

Publicat: 08 feb. 2021, 13:45 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă