Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară s-a stins din viață în luna decembrie a anului trecut, după ce foarte mult timp a stat în comă și a suferit mai multe leziuni cerebrale. În luna mai a anului 2020, artista ar fi căzut pe scările din locuința sa. La cinci luni de la moartea artistei, sora ei a făcut dezvăluiri în direct, la TV.
În luna decembrie a anului trecut, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a murit, după ce a avut mai multe probleme de sănătate. Artista ar fi căzut pe scările din locuința sa, fapt ce a afectat-o foarte grav, luni de zile stând în comă. Mezzosoprana a avut leziuni cerebrale. Chiar și după toate aceste luni de zile, cazul artistei rămâne deschis în continuare, deoarece soțul ei este cercetat.
Sora mezzosopranei Maria Macsim Nicoară a făcut dezvăluiri despre situația în care s-a aflat artista, după ce a aflat că ar fi avut un accident în locuința în care stătea alături de soțul ei. Sora ei susține că moartea nu a fost cauzată de un accident pe care l-a avut în casă, așa cum soțul și soacra ei au declarat. De asemenea, nu înțelege de ce familia a anunțat salvarea abia după opt ore de când artista ar fi căzut pe scări. Totodată, mai multe ”urme” din casă ar fi fost șterse ulterior.
”Mi s-a spus că a căzut pe scări și că e internată. (…) Mi-am dat seama că ei au încercat să mă mintă de la început. Au minimalizat starea în care au adus-o pe sora mea. Am discutat și cu ultima persoană cu care a discutat ea în seara respectivă și a spus că ea era încordată, agitată și și-a dat seama că e ceva”, a spus sora Mariei Macsim Nicoară la ”Acces Direct”.
”De la început am avut semne de întrebare legate de modul în care s-a desfășurat, s-a petrecut accidentul. Ea îmi povestea plângând la telefon (n.r în trecut) că are probleme cu soțul, că îi vorbește urât și că el are o relație”, a mai spus aceasta, scrie Spynews.
Odată cu îmbunătățirea stării de sănătate a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, oamenii legii doreau să știe ce s-a întâmplat în ziua în care a fost la un pas de moarte. Anchetatorii vor să afle dacă a căzut pe scări sau a fost împinsă. Soțul femeii a povestit procurorului de caz că duminică, în ziua producerii accidentului, cei doi ar fi băut alcool. Apoi, femeia care dormea în camera de la etaj ar fi încercat să coboare scările în jurul orei 11 noaptea, iar atunci ar fi căzut pe trepte. În acest caz a fost deschis un dosar pentru tentativă de omor, în rem.
Sursă foto: Arhivă Ciao