Ce spune Ana Porgras despre relația cu Zanni: „E mult mai mult decât iubire”

Publicat: 13 apr. 2021, 11:53 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Ana Porgras a ajuns în România, după ce a fost eliminată din competiția Survivor. De-a lungul timpului s-a vorbit foarte mult despre presupusa relație dintre Zanni și fosta faimoasă, iar recent bruneta a făcut lumină în acest subiect.

După eliminarea neașteptată a Anei, Zanni a avut o reacție ce a alimentat și mai mult presupunerile oamenilor. Acesta a izbucnit în lacrimi în momentul în care Ana a părăsit competiția, iar cei de acasă au crezut și mai tare în presupusa lor poveste de dragoste.

Astfel, în momentul în care a fost invitată într-o emisiune TV acest subiect a fost printre primele abordate de brunetă. Ana a explicat faptul că nu este iubita lui, doar că între ei s-a creat o conexiune specială de când s-au cunoscut.

„Țin să menționez că nu sunt iubita lui Zanni. Pur și simplu avem o conexiune a noastră… E mult mai mult decât iubire, prietenie.. E un feeling între noi doi, pe care nici nu pot să vi-l explic. Ne înțelegem fără să vorbim, fără să comunicam în niciun fel.

A fost o apropiere naturală, nu a venit nici din partea mea, nici din partea lui. Pur și simplu așa a fost”, a declarat Ana Porgras.

Ce face Ana Porgras, după ce a renunțat la gimnastică

Ana Porgras a avut parte de un moment mai greu în viața ei: sportiva a fost nevoită să o ia de la zero, după ce s-a lăsat de gimnastică, din cauza unor probleme pe care le-a avut. Bruneta a făcut un curs de manichiură și a ales să profeseze în domeniul respectiv. Chiar ea a mărturisit totul: ”Când eram în lotul de gimnastică, eram preocupată de unghii, aveam tot felul de ustensile. După ce am renunțat la gimnastică, câțiva ani nu am făcut nimic, mă distram și mă relaxam. Mi-am cumpărat un apartament, o mașină, aveam ce îmi trebuia, plus rentă viageră oferită sportivilor de performanță. După câțiva ani, am început să mă simt inutilă, eram dezorientată, nu știam în ce direcție să o iau. Mă gândeam ce-mi place să fac. Am făcut un curs de manichiură, inițial pentru mine. Apoi am făcut un curs de perfecționare. Acum mă ocup cu asta de plăcere”, a declarat Ana Porgras pentru VIVA.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 13 apr. 2021, 11:53 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×