Ce se întâmplă în corpul nostru când ținem post intermitent. Cât de eficient și sănătos este, de fapt

Publicat: 08 ian. 2024, 11:00 Autor: Alina Nistor Life
Ce se întâmplă în corpul nostru când ținem post intermitent. Cât de eficient și sănătos este, de fapt

Postul intermitent este un tip de dietă prin care se alternează perioadele de consum caloric normal cu perioadele de „post negru” sau de consum caloric redus. La fel ca orice altă dietă, și în cazul postului intermitent (intermittent fasting) este nevoie de recomandarea medicului specialist și de o serie de analize specifice înainte de a-l putea urma.

Postul intermitent presupune alternarea perioadelor în care poți mânca normal cu perioadele în care te abții complet sau parțial de la a mânca. Partea atractivă a acestui tip de post este că, spre deosebire de alte diete, nu există restricții alimentare și, astfel, mintea și corpul se pot adapta mai ușor la noua schimbare.

În primele săptămâni, postul intermitent poate fi dificil de urmat, întrucât senzația de foame este destul de mare. Însă odată ce organismul se obișnuiește cu schimbarea și apar și rezultatele, oamenii au tendința de a mânca sănătos ulterior chiar și în zilele clasificate drept normale. Deși numărul de kilogramele în plus se poate reduce vizibil în câteva luni de dietă, este foarte importantă supravegherea medicală a întregului proces de către un specialist în nutriție.

Postul intermitent îmbunătățește starea de spirit și somnul

Autorii unui studiu recent susțin că au identificat o formă eficientă și ușor de realizat de post intermitent care reduce foamea și îmbunătățește starea de spirit și somnul, informează The Healthy. Studiul a implicat peste 37.000 de participanți cărora li s-a cerut să-și mențină dieta obișnuită timp de o săptămână și apoi să aleagă o fereastră de mâncat, de 10 ore, pentru următoarele două săptămâni, folosind o aplicație de sănătate numită ZOE.

Potrivit cercetătorilor, participanții au experimentat niveluri de dispoziție și energie crescute  și mai puțină foame. Mai mult, fereastra de 10 ore de mâncat s-a dovedit ușor de gestionat, încât aproape toți participanții au ales să continue cu planul timp de câteva săptămâni: „Constatările arată că nu trebuie să mâncăm tot timpul. Mulți oameni se vor simți sătui și chiar vor pierde în greutate dacă își limitează mâncatul la o fereastră de zece ore”, a subliniat profesorul Susan Berry de la King’s College din Londra.

Ce se întâmplă în corpul nostru când ținem post intermitent

Există cercetări care arată că postul intermitent este cel puțin la fel de eficient pentru pierderea în greutate ca și alte diete. Pe lângă scăderea în greutate, unele studii au arătat ca postul intermitent poate contribui chiar la reducerea riscului de diabet, a cancerului sau a diverselor boli de inimă. Nivelul colesterolului, al glicemiei și al tensiunii arteriale sunt de asemenea reglate atunci când se ajunge la o greutate optimă.

Atunci când există o reducere a cantității alimentelor pentru o anumită perioadă, metabolismul este accelerat. Astfel are loc slăbirea propriu-zisă, dar este redus și zahărul din sânge, scade rezistența la insulină și astfel, se normalizează nivelul glucozei.

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 08 ian. 2024, 11:00 Autor: Alina Nistor Life
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă