Ce se întâmplă de Paște? Premierul Florin Cîțu a făcut anunțul în urmă cu scurt timp

Publicat: 10 mart. 2021, 12:23 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Ce se întâmplă de Paște? Premierul Florin Cîțu a făcut anunțul în urmă cu scurt timp

Florin Cîţu a anunțat ce se va întâmpla în România de Paște. În același timp, se pare că Guvernul ar putea decide azi noi restricții din cauza pandemiei de coronavirus. Mai mult decât atât, Klaus Iohannis a averizat că numărul infectaţilor e în creştere.

De Sărbători nu vom sta închişi în casă, promite Florin Cîţu: „Nu există NICIUN scenariu în care România intră în lockdown. Am promis că ţinem România deschisă de Crăciun şi de Revelion, ne-am ţinut de cuvânt. Vă asigur că aşa va fi şi în perioada Sărbătorilor de Paşte”, a anunţat acesta pe pagina sa de Facebook.

Premierul participă la o şedinţă de Guvern astăzi.

La şedinţă ar putea fi adoptat actul normativ prin care restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii să se aplice începând cu ora 22.00. E necesar, a explicat Klaus Iohannis, pentru că numărul infectaţilor e în creştere, iar cazurile de la ATI sunt tot mai multe.

Au fost descoperite primele cazuri de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului în România

Potrivit Gândul.ro, pe teritoriul țării noastre au fost descoperite primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului. Specialiștii unui laborator medical foarte cunoscut în România au analizat 93 de probe, aleatoriu, iar în aceste probe, două dintre ele conțint tulpina din Africa de Sud. Este vorba despre un pacient din București, iar altul din Pitești, potrivit sursei citate.

De asemenea, dintre cele 93 de probe, 72 dintre probe au arătat că există tulpina din Marea Britanie, adică tulpina B.1.1.7. Din cele 93 de probe analizate, 77% dintre acestea conțin „tulpina britanică”.

Din 600 de probe analizate, specialiștii laboratorului medical au descoperit 151 de probe care conțin tulpina din Marea Britanie și 2 probe care conțin tulpina sud-africană. OMS transmite faptul că tulpina sud-africană este la fel de contagioasă precum tulpina britanică.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 10 mart. 2021, 12:23 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă