Ce sacrificii a făcut Andreea Bălan pentru a atinge succesul într-o industrie guvernată de bărbați? Vedeta a mărturisit tot

04 08. 2024, 14:13

Andreea Bălan a mărturisit cât de greu este să profesezi într-o industrie dominată de bărbați, dar și ce obstacole a avut de trecut de-a lungul carierei ei. Iată ce a povestit blondina!

Andreea Bălan este cunoscută de toată lumea pentru show-urile ei complete, atât muzică cât și dans, dar și pentru dedicarea ei totală către carieră și pentru munca pe care a depus-o în toți acești ani. Mai puțin sunt știute greutățile pe care le-a întâmpinat și modul în care le-a făcut față.

Andreea Bălan, despre sacrificiile făcute pentru succes

Andreea Bălan a povestit drumul ei spre succes, dar și ce schimbări a trebuit să facă pentru a ajunge acolo unde și-a dorit.

„Este cel mai greu pentru o femeie, pentru că este o industrie condusă de bărbați. 99% din toți cei care guvernează industria muzicală sunt bărbați. Tu, ca femeie, trebuie să fii în energie masculină ca să poți să răzbați. De-a lungul timpului, a fost greu să fiu luată în seamă. Până la urmă am reușit să obțin lucrurile pe care mi le-am dorit, dar cu pumnul pe masă. A trebui să fiu în energie masculină și să vorbesc pe limba lor, să fiu foarte bătăioasă. E foarte greu, când ești în energie masculină în carieră, când ajungi acasă să o lași deoparte
Eu m-am format să fiu destul de agresivă și să cer lucruri cu agresivitate, nu cu diplomație. Diplomația a venit mai târziu în viață. Și feminitatea mi-am descoperit-o mult mai târziu. Abia acum mă simt cu adevărat femeie și împlinită”, a spus vedeta pentru Unica.

Andreea Bălan, despre prietenia adevărată

Întrebată dacă mai există prietenie adevărată, Andreea a spus:

„Există, dacă acea prietenie este de dinainte să devii celebru. Și mai poate fi un exemplu. Să zicem că ai ajuns la un anumit succes, dar ambele persoane sunt la un anumit nivel de vindecare încât să existe o empatie reciprocă. În showbiz este foarte greu. Vrei să ai succes mai mare decât x, y, z. Până la urmă, nu știu cât de mult e loc pentru toată lumea. La radio e un top 10. Normal că vrei să fii unul dintre aceia puțini care au succes. Există puțină rivalitate, clar”.

Cum face față hate-ului

Vedeta consideră că fiecare împarte ce este în interiorul lui. Prin urmare, hate-ul nu este despre ea, ci despre persoana care îl împrăștie.

„Așteptările celor din jur sunt de fapt despre ei. Oamenii, când te critică, de fapt ei vorbesc despre ei. Important este să-ți găsești drumul, pasiunea în viață, să faci totul cu o dedicare profundă și cu o dragoste nemărginită. Apoi, oamenii din exterior vor vedea ceea ce faci și te vor admira sau nu. Și dacă nu te admiră, nu e problema ta”, a mai adăugat artista pentru sursa citată.

Sursă foto: social media