Ce spune un medic cunoscut despre anticorpii Covid-19. Potrivit informațiilor, există posibilitatea ca un singur vaccin să ne ofere o imunitate de lungă durată.
Doctorul Radu Țincu a oferit o serie de declarații despre anticorpii Covid-19. Potrivit declarațiilor acestuia, există posibilitatea ca o persoană să facă un singur vaccin și să i se ofere o imunitate de lungă durată. Radu Țincu este medic primar de Terapie Intensivă la Spitalul Floreasca din Capitală.
„Ne dorim cu toții o imunitate de lungă durată, eventual pe toată viața pentru că acest lucru ar duce la oprirea pandemiei într-un mod oarecum natural dacă adunăm pacienții vindecați și cei care se vaccinează. Însă, studiul la care faceți referire din Revista Nature are doar 72 de participanți, e un studiu mic, e un studiu care însă aduce în prim plan ideea că nu avem doar o imunitate umorală adică o imunitate a anticorpilor, ci avem și o imunitate celulară adică a celulelor imunitare care au memorie imună. Ele țin minte acele virusuri cu care s-au întâlnit și în momentul în care se reîntâlnesc cu ele sunt capabile să producă și să genereze anticorpi care să elimine virusul respectiv”, a spus Radu Țincu.
În 2000 a fost declanșată o altă pandemie de un alt virus SARS. În cazul variolei, organismul a păstrat memoria imună și la 50 de ani de la vaccinare.
„Nu este primul virus SARS-CoV-2 la care avem o astfel de imunitate celulară și o memorie imună. Chiar și un alt virus, tot un coronavirus în 2000, când a fost pandemia de SARS, până la 16 ani au existat persoane care au dezvoltat anticorpi cand s-au reîntâlnit cu acest tip de coronavirus. Ca să nu mai discutăm de alte virusuri cum ar fi variola care la 50 de ani de la vaccinare tot există această memorie imună. E un studiu care cred ca va fi extins pentru că cu toții ne dorim să aflăm că imunitatea celulară durează mai mult și că este capabilă să producă anticorpi atunci când ne reîntâlnim cu SARS-CoV-2”, a adăugat Radu Țincu.
Medicul susține că teoria rămâne valabilă și în cazul bolii COVID-19.
„În momentul în care ne vom vaccina, același mecanism va rămâne. Mecanismul de imunitate celulară și de memeorie imună va rămâne, astfel încât este posibil dacă această teorie se va valida să nu fie nevoie decât de un singur vaccin că să păstrăm o imunitate de lungă durată”, a spus medicul Radu Țincu, scrie alephnews.ro.
sursă foto: pixabay