Ce recomandă Raed Arafat să facă cetățenii în perioada sărbătorilor! Camere aerisite, mască în casă și distanțare

Publicat: 23 dec. 2020, 08:34 Autor: Andreea Voicu Arhiva

De sărbători, românii se întorc acasă la cei dragi, mai ales cei plecați peste hotare, însă anul acesta situația este una foarte delicată: pandemia de coronavirus a dat viețile tuturor peste cap, legăturile nu mai sunt față în față, ci mai mult digitalizate, iar autoritățile cer oamenilor să respecte regulile pentru a nu se infecta. Recent, șeful DSU, Raed Arafat, a făcut recomandări cetățenilor pentru perioada următoare.

Secretarul de Stat Raed Arafat recomandă cetățenilor să poartă mască în casă, la masă, în condițiile în care primesc în vizită persoane din afara gospodăriei, încăperile să fie foarte bine aerisite, să existe distanță între oameni și, cel mai bine, așa cum recomandă șeful DSU, ar fi să nu existe în perioada următoare astfel de întâlniri. Însă, în condițiile în care persoanele vin în vizită, trebuie să ia în considerare aceste recomandări.

”Să deschidă geamurile, va fi frig, bineînţeles, dar să deschidă geamurile, să aerisească. Dacă vin oameni din altă casă, cu care nu stai de regulă, cu excepţia momentului în care se mănâncă şi unde trebuie totuşi să se păstreze o distanţă, purtarea măştii, care ştiu că este foarte greu, poate unii spun că exagerăm cu aceste recomandări, dar sunt recomandări care au fost menţionate inclusiv de OMS. Adică dacă cu o persoană cu care nu stai, în marea parte a timpului trebuie să ai mască, cu excepţia momentului în care mănânci şi trebuie să fie aerisire foarte – foarte bună în încăperile în care se stă (…) Dar rămâne recomandarea să nu existe astfel de întâlniri, pentru că astfel de întâlniri pot expune şi persoanele în vârstă, pot expune şi persoanele apropiate şi pot să ducă o parte din aceste persoane în spitale şi poate chiar în stare foarte gravă”, a declarat Raed Arafat.

Raed Arafat, despre noua tulpină a coronavirusului: ”Poate să ducă la un număr mai mare de infectaţi”

”Ceea ce populaţia trebuie să ştie că îmbolnăvirea cu această tulpină nu duce la o boală mai gravă. Singura problemă majoră a noastră în acest moment este că această boală sau această tulpină poate să ducă la un număr mai mare de infectaţi şi înseamnă că va fi un impact mai mare asupra sistemului sanitar dacă nu limităm răspândirea ei”, a spus șeful DSU, arată g4media.ro.

”Dacă nu se respectă măsurile de distanţare şi purtare a măştii şi numărul cazurilor creşte, normal că aceste cazuri vor avea un procent care vor ajunge la Terapie Intensivă. Vor avea un procent care ajunge la terapie intermediară, care necesită spitalizare, deci va creşte numărul pacienţilor care necesită spitalizare. De aici insistenţa noastră de respectare a regulilor şi în ziua de astăzi. Nu trebuie să aşteptăm recomandări noi. Deci: mască, distanţare şi mai ales în timpul sărbătorilor, sărbători în familie restrânsă, rămân recomandările cu care insistăm pentru a opri o posibilă răspândire a acestei tulpini într-un mod mai serios în ţară”, a mai spus oficialul.

Sursă foto: capturi video Youtube

Publicat: 23 dec. 2020, 08:34 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă