Ce pofte păcătoase își satisface Mihaela Rădulescu atunci când vine în România: ”Sunt niște lucruri pe care le am în suflet și în minte”

Publicat: 08 oct. 2021, 20:29 Autor: Maria Apostol Vedete

Ce pofte își satisface Mihaela Rădulescu atunci când vine în România? Dintre cele mai păcătoase, o spune chiar ea. Deși nimic nu trădează asta pe silueta ei. La 52 de ani, diva de la Monaco arată impecabil, chiar dacă mănâncă tot ce-și dorește!

Mihaela Rădulescu este o prezenţă constantă în viaţa românilor, chiar dacă s-a mutat la Monaco de mai mulți ani. Și nu putem să nu observăm cât de bine arată, deși mănâncă aproape tot ce-și dorește. Are însă și un secret, pe care și l-a cultivat încă din copilărie. Acesta o ajută să nu se îngrașe.

Nu mă poate opri nimeni de la ceva ce-mi place

O să râzi, dar eu nu cred deloc în treaba asta cu nemâncatul. Nu cred eu pentru mine, acum, cei care vor să postească… e treaba lor. Postitul pentru mine este o treabă pe care eu nu o înțeleg. N-aș putea că sunt pofticioasă, nu rezist mai multe ore fără să mănânc nimic. Sunt, cred, un om rațional, în regulă, care își satisface și toate poftele, dar cu masură, adică nu exagerez.

Nu sunt genul care să mănânce tot din farfurie, nici dacă îmi place foarte tare. Încă din copilărie am chestia asta. Mănânc puțin, dar mănânc de toate. Și sunt convinsă, în capul meu, de nespecialist… eu cred că este foarte în regulă să mănânci tot ce-ți place și tot ce poftești, astfel încât să te simți bine, dar să nu exagerezi. Eu pe principiul ăsta sunt și, crede-mă, nu mă poate opri nimeni de la ceva ce-mi place”, a explicat Mihaela Rădulescu pentru CIAO.RO.

Recunoaște că sportul este nelipsit din viața ei, chiar dacă de multe ori intensitatea lui este la nivele diferite.

Trebuie să recunosc că am o disciplină de ani de zile. Adică nu e ceva nou în viața mea, fac sport de când mă știu, nici mai mult, nici mai puțin. Sunt zile în care fac mai mult sport și mai calificat, altele în care fac, să zicem, 3 abdomene, 2 flotări, ca să mă trezesc dimineața.

Recunosc că mai vin la pachet cu vârsta și niste îngrijorări. Ce am mâncat aseară se mai simte și a doua zi dimineața. Metabolismul de om tânăr arde mai repede, tinerele se trezesc cu abdomenul plat.

Când am văzut că m-am trezit dimineața și cu abdomenul neplat, am început să mai am grijă ce mănânc seara și să nu mai mănânc atât de târziu. Sau să nu mai mănânc atât de sărat, ca să nu mă trezesc cu ochii umflați. Recunosc că vârsta te mai “înțelepcește” un pic, mai începi să ai grijă de niște lucruri pe care până acum le ignoram. Acum le bag în seamă, a mai completat vedeta.

Ce pofte păcătoase își satisface Mihaela Rădulescu

Cea mai mare slăbiciune gastronomică, în fața căreia nu rezistă, susține că sunt specialitățile tradiționale din carne, pe care le mănâncă ori de câte ori vine în România.

Deocamdată nu simt nevoia nici de dietă, nici de nu știu ce restricții, nici să mă fac acum vegetariană. Am descoperit că am devenit un fel de vegetariană fără să vreau. Pentru că, nu știu, și vara, și pandemia, m-au obligat să mănânc mai multe fructe, legume, pește. Am mâncat mai puțină carne. Și la un moment dat am zis că poate aș deveni vegetariană.

Dar apoi am zis: “Măi, nu pot să vin în România, să nu mănânc eu parizer, un cârnat, un caltaboș”. Sunt niste lucruri pe care le am în suflet și în minte, din copilărie, și nu pot să nu mănânc. Și atunci, sunt vegetariană până ajung în România, dacă vrei (râde – n.r.).

Deci, practic nu sunt, dar nici nu îndrăznesc să zic vreodată că o să fiu. Acolo mănânc doar din mare și grădină. Iar aici, în România, nu pot dacă nu trec și pe la fermă, ca să zic așa”, susține Mihaela.

Publicat: 08 oct. 2021, 20:29 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă