Puțini știu că George Zănoagă și Alex Zănoagă, fratele lui, vor deveni părinți în același timp. Ei sunt cei doi frați care se bucură că familiile lor se măresc.
Astfel că, George, cel care a fost ispită la ”Insula Iubirii”, a mărturisit în emisiunea „Star Matinal de Weekend”, de la Antena Stars, ce nume special și unic va purta fiica lui care se va naște peste două luni. El și iubita lui, Mădălina, au decis că trebuie să poarte un nume cu influențe străine, frumos.
„Zahara Naily. Mădălina, iubita mea, a vrut să-i pună un nume mai diferit puţin. A vrut să-i pună prima dată Sahara, dar s-a gândit că na, sună a deşert şi a zis să pună cu iniţiala numelui meu de familie, cu Z de la Zănoagă, aşa că a pus Zahara. A pus şi Naily, care nu este un nume oriental, ci un oraşel din Egipt”, a declarat George Zănoagă.
„Noi ne ştim de foarte mult timp, de ani buni de zile, ea este puţin mai mare decât mine. Înainte de Insulă, ieşeam în grupuri comune, dar nu ne duceam spre ceva serios. Însă după ce am venit din Thailanda, ne-am combinat. Ea este destul de matură ca să înţeleagă de ce m-am dus acolo, iar în timpul emisiunii nu aveam relaţie„, susţinea el cu puţin timp în urmă despre modul în care a cunoscut-o pe iubita lui.
”Sunt foarte fericit, voi avea o fetiță. În mod surprinzător, ea se va naște doar la o săptămâna după nepoțelul meu, fiul lui Alex și al Siminei, așa că, va fi mare sărbătoare în familia Zănoagă!
Este un dar de la Dumnezeu, un cadou pe care mi l-a oferit viața, de la femeia pe care o iubesc cel mai mult și pe care o respect în mod deosebit! Sper ca totul să decurgă bine, să nu existe probleme și să putem să ne bucurăm de perioada aceasta minunată”, a spus George Zănoagă.