Ce note a luat la BAC fiica Adrianei Iliescu. Eliza și-a uimit mama!

Publicat: 29 iun. 2022, 11:35 Autor: Maria Apostol General

Supranumită cea mai bătrână mamă din România, Adriana Iliescu are toate motivele să fie mândră de fiica ei, Eliza, care a luat Bacalaureatul cu note mari și se pregătește să urmeze nu una, ci mai mai multe facultăți! 

Nu de puține ori Adriana Iliescu a vorbit despre performanțele școlare ale fiicei ei. Cumva este și de înțeles, de vreme ce ea, în trecut, a fost profesoară, ceea ce înseamnă că s-a ocupat îndeaproape de educația ei.

Ajunsă la 84 de ani, aceasta poate răsufla ușurată, căci Eliza este pe drumul cel bun. Dovadă că unul dintre cele mai importante examene din viața ei, Bacalaureatul, l-a luat cu note foarte mari.

”Eliza face două sau poate chiar trei facultăți”

Fiica mea a luat 9,80 la Limba Română. De asemenea, a obținut alte două note mari, de peste 9.00, fiecare, una la Istorie și alta la celălalt opțional pentru care a decis în cele din urmă să dea examen”, a declarat Adriana Iliescu impact.ro.

Așadar, Eliza a obținut la BAC o medie de peste 9,50. Adriana Iliescu a anunțat că fiica ei va face două sau trei facultăți și este convinsă că aceasta se va descurca de minune.

Eliza va face două sau poate chiar trei facultăți, cine știe! Am studiat împreună mai multe variante, însă nu vi le putem spune, fiindcă mai pot apărea schimbări. Cred cu tărie că va reuși să le facă față!”, a adăugat Adriana Iliescu.

Din ce pensie trăiește cea mai bătrână mamă din România

După o viață în care a muncit ca profesoară, Adriana Iliescu a recunoscut că nu este mulțumită de suma primită. Dar este recunoscătoare pentru că își poate creșe fiica.

Nu ne-a fost ușor, dar am trecut împreună prin toate. Am trăit din pensia mea de profesor. Aș adăuga chiar profesor universitar. Dar și din indemnizația pe care o primesc de la Uniunea Scriitorilor. Adică ceva în jurul a 2.000 de lei.

Nu dau amănunte, însă una peste alta nu este vorba decât despre o pensie amărâtă. Ne-am gospodărit cu cât am avut și nu am cerut nimănui nimic”, a spus Adriana Iliescu într-un alt interviu.

 

Publicat: 29 iun. 2022, 11:35 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă