Ce motiv a avut Petrică Mâțu Stoian ca să divorțeze. ”Nu am vrut să batem toba pe tema asta”

09 11. 2021, 11:29

Îndrăgitul folclorist Petrică Mâțu Stoian a avut parte de o moarte subită, iar în urma lui vor rămâne multe întrebări, dar și secrete. Unul dintre ele fiind motivul divorțului de femeia pe care o credea jumătatea lui. 

Petrică Mîţu Stoian a murit la vârsta de 61 de ani, în urma unor complicaţii după infecţia Covid. Surorile lui regretatului artist au făcut acuzaţii grave la adresa medicilor care l-au tratat pe artist în ultimele momente ale vieţii.

Când era la spital a făcut o procedură fără să-l controleze nici la acte, nici la nimic. Cred că a fost o greşeală. O să aflăm că au preluat procurorii cazul. Pentru el nu mai putem face nimic, dar măcar pentru oamenii care sunt acum să aflăm.

Dacă nu mergea la clinica aceea nu păţea nimic. Eu asta cred. S-a chinuit în spital, cred că a făcut şi atac de panică, i-a scăzut şi tensiunea şi asta a fost. Apoi a ajuns la Terapie Intensivă şi gata. Într-o oră a fost mort. I-am zis că el e om puternic şi nu trebuie să se lase”, a declarat una dintre surorile artistului.

Ce motiv a avut Petrică Mâțu Stoian să divorțeze

În anul 2012, de comun acord, Petrică Mâțu Stoian şi Carmen Mihaela au mers în instanţă, cerând desfacerea căsătoriei. Magistraţii au admis acţiunea în care el a fost reclamantul, iar soţia lui, pârâtă. S-a întâmplat chiar de la primul termen, deoarece nu aveau copii.

Eu şi Carmen am hotărât de comun acord să ne separăm. Nu am vrut să batem toba pe tema asta. Am intentat acţiunea de divorţ în decembrie anul trecut şi am avut termen pe 18 ianuarie”, declara Petrică Mâţu Stoian, la emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV, în urmă cu 9 ani.

Problemele în căsnicie au început după ce solistul a părăsit Ansamblul „Doina Gorjului” şi s-a mutat la Craiova. Soţia lui a preferat să rămână la Târgu-Jiu.

”Nu mi-au plăcut copiii niciodată”

Făcând naveta 200 de kilometri pe zi, ce luam pe mere, dădeam pe pere, nu merita. Aşa că am decis să îmi iau casă în Craiova. Din cauza depărtării relaţiile noastre s-au răcit, aşa că am decis să divorţăm. Nu ne-am certat, nu a existat niciun scandal. Ne-am despărţit ca nişte oameni civilizaţi”, a mărturisit artistul la vremea aceea.

A recunoscut, de asemenea, faptul că nu a regretat niciodată că nu a avut copii şi nu crede că dacă ar fi avut, divorţul ar fi fost evtat.

Nu aş vrea să par egoist, dar mie nu mi-au plăcut copiii niciodată. De aceea nici Dumnezeu nu mi-a dat”, a mai spus cântăreţul.