Selly a provocat un val de reacții după ce și-a cumpărat un bolid de 70.000 de euro, însă nu este singurul membru al trupei pasionat de mașini. Iată ce autovehicul deține cel mai mic component din 5GANG.
Luca Bogdan sau Pain, așa cum este cunoscut în mediul online, este cel mai mic membru al trupei. Si el are peste un milion de urmăritori pe YouTube și aceeași pasiune pentru mașini, precum colegul său.
Într-un videoclip recent, tânărul a anunțat faptul că la doar 19 ani a reușit să își achiziționeze mașina visurilor sale, un Ford Mustang 2.3, cu 317 cai putere, din 2016.
Pain a povestit faptul că a mers până la Iași pentru a intra în posesia mașinii, iar pentru a se întoarce la București, bineînțeles, a făcut și o oprire în benzinărie.
”O hrănim pentru prima oară pe micuță, pentru că i s-a făcut fomică… Oare hai să vedem cât costă plinul, chiar sunt curios”, a spus tânărul.
Pentru o mașină atât de puternică Pain a scos din buzunar peste 30.000 de euro.
Ford Mustang impresionează atât prin aspectul sau exterior, dar și prin designul mereu la moda, cât mai ales prin performanțele de care este în stare.
Ford Mustang continuă să dețina recorduri greu de bătut. Este cel mai bine vândut automobil sport din Statele Unite ale Americii de 50 ani și cel mai bine vândut automobil din lume pentru al treilea an consecutiv.
Cel mai scump model Mustang din toate timpurile este un Shelby EXP 500 numit Green Hornet, fabricat în anul 1968. Mașina a fost scoasă la licitație pentru o sumă record și chiar dacă cineva a oferit 1,8 milioane de dolari, ea nu s-a vândut pentru că suma rezervată nu a fost atinsă.
5gang este o trupă formată din câteva vedete de pe YouTube. Deși sunt foarte tineri, cei 5 vloggeri au un succes incontestabil. Au pornit pe cont propriu în urmă cu mai mulți ani, atunci când au început să publice clipuri video pe rețelele de socializare, în special pe YouTbe. Este un trend în România, dar și în întreaga lume, ca tinerii să se filmeze spunând lucruri amuzante pe internet.