Ana Stănciulescu a urcat pe scena de la Vocea României unde a convins că vocea ei merită să meargă mai departe în competiție. A întors trei scaune, printre care și Smiley care, atunci când a terminat de cântat i-a spus.
„Te știu de la SuperStar, mi-am dorit să lucrez cu tine, te-am chemat la o întâlnire la studio la care ai întârziat două ore. Eu în continuare cred că ai tot ce-ți trebuie să devii un super star. Și dacă îmi dai ocazia să lucrez cu tine, o să-mi dau toată silința să reușești”.
Fosta lui parteneră de scaun, Theo Rose, i-a susținut punctul de vedere și a explicat cât de important este să ai șansa să fii chemat de Smiley la studio: „Să știi că-i dau dreptate lui Smiley. Asta e o lecție pentru noi toți. Nu ai voie atunci când ai toate datele, să nu faci tot ce poți ca să reușești. Alții ar da absolut orice să fie așa frumoși, să cânte așa bine, să înțeleagă industria și să aibă șansa să facă parte din ea, poate chiar să-i cheme Smiley la studio – unii ar da orice să-i cheme o dată, să-i audă cântând. Și meriți să reușești!”.
Tânăra a ales să meargă mai departe în echipa lui Horia și Theo Rose.
Foto: PR PRO TV