Ce face Raluca Lazarut in America, dupa ce a renuntat la televiziune

11 04. 2017, 19:08

În urmă cu aproape trei ani, Raluca Lăzăruț a hotărât să renunțe la televiziune, să renunțe chiar și la România și să se mute în America. A dat visul româno-turc de a prezenta știrile după-amiezii la Kanal D pentru visul american. Iar visul american al Ralucăi avea legătură cu dragostea, nu cu cariera.

În urmă cu aproximativ 6 ani, Raluca l-a cunoscut pe Horațiu Boeriu, un american de origine română, de care s-a îndrăgostit. E cât se poate de sigur că și el s-a îndrăgostit de ea. Boeriu e dintr-un cu totul alt film decât au fost alți foști iubiți ai Ralucăi. A studiat Computer Science la University of Illinois în Chicago și este membru fondator și redactorul-șef al unui blog despre mașini.