Ce face Cătălin Bordea de dragul soţiei! Asta da dovadă de iubire!

Cătălin Bordea este căsătorit de aproape trei ani cu Livia şi iubirea este la fel de mare ca la început. Partenerul lui Dan Capatos la emisiunea Xtra Night Show de la Antena 1 face orice de dragul soţiei. Pentru că Livia are un corp de invidiat, Cătălin nu a vrut să se lase mai prejos, aşa că a mers la sala de sport pe care o frecventează Livia şi rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, mai ales că cei doi au un antrenor personal.

Cătălin Bordea a scăpat de burtică şi asta, cum spuneam, de dragul Liviei. Cei doi formează un cuplu frumos: radiază de fericire, arată bine și mai ales, se simt bine împreună. În 2014, după o relaţie de doi ani, Cătălin Bordea şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o pe Livia de soţie.

Cererea a avut loc într-un restaurant, la o cina romantică, Cătălin întrebând-o pe Livia mai întâi dacă vrea să sară cu paraşuta şi apoi dacă vrea să îi fie soţie. Şi uite aşa cei doi au ajuns, după o vizită pe aerodrom şi la Starea Civilă.

Dar Livia nu a avut mereu o viaţă roz. Ea a fost în depresie în urmă cu 5 ani, i-au fost recomandate chiar şi medicamente pentru a se vindeca dar, spunea ea, doar voinţa ei a scos-o din starea în care a fost.

Iată ce scria soţia lui Bordea pe blogul personal, în urmă cu un an: „Probabil că, dacă ai fost în locul ăla întunecat, știi exact despre ce vorbesc. Pentru că eu am fost. Mi s-a spus că e moft, că pot să trec peste, că trebuie doar să vreau. Ei bine, nu. Nu e suficient să vrei. Pentru că nu ai de unde să vrei. Când nu există motiv să te trezești dimineaţa, când ai prefera să mori în loc să deschizi ochii după o noapte oricum nedormită…

Când nu găsești explicație pentru starea îngrozitoare în care te afli, lume dragă, nu e suficient doar să vrei. Nu ştiu de ce scriu asta… Dar o să scriu. Pentru cei care cred că dacă zâmbești mereu, automat esti fericit mereu. Poate eşti. Dar e posibil să nu fii. Eu n-am fost. Eu m-am trezit din somn plângând în hohote, aparent fără vreun motiv. Eu am dormit câte o oră pe noapte, timp de o lună.

Eu am băut doar cafea şi am mâncat biscuiți o bună perioadă. Altceva nu puteam. Tot ce ştiam e că eu nu mai pot așa. Mă priveam în oglindă şi încercam, printre lacrimi, să mă adun. Să îmi spun că sunt bine, că e o fază, un moft, cum mi se tot repeta. Dar tot ce îmi doream era să dispar. Mi s-a pus un diagnostic, mi s-au recomandat pastile. Nu le-am vrut. Am plecat de unde eram… Și eram în Paradis. Am luptat singură şi nu ştiu dacă asta a fost cea mai bună alegere. Dar așa am ştiut eu să procedez.

Nu mă plăcea nimeni şi nu plăceam pe nimeni. Încet, încet, şi numai eu ştiu cum, mi-am revenit. Cred. Am ajuns să mă cunosc mai bine, pentru că durerea e bună profesoară. Am renunțat la oameni şi am câștigat alții. Am învățat ca tristețea asta profundă e chinuitoare, e paralizantă, dar se poate trece peste. Știu… Scriu asta pentru că acum 4 ani nu eram bine deloc. Dar azi sunt.”