La începutul lunii martie a acestui an, revista Spy a publicat o poveste despre escapada pe care Brigitte a avut-o la Viena, în februarie, împreună cu un bărbat. S-a întâmplat în noaptea de 22 spre 23 februarie, miercuri spre joi. Brigitte a fost însoțită de un bărbat misterios din Timișoara, orașul ei natal. Au ajuns la Viena cu mașina lui Brigitte și s-au cazat la un hotel. Și, în timp ce era cazată la Viena, Brigitte a postat pe Instagram o poză din Budapesta în care apărea împreună cu sora ei.
A doua zi, adică joi, Brigitte și însoțitorul ei de bord s-au urcat în mașină pentru a face drumul invers. S-au oprit la Parndorf, unde au făcut niște cumpărături, după care au dat bice cailor-putere de sub capotă, cu destinația Timișoara. După această dezvăluire, Brigitte a început să bată cluburile, să le rupă, nu altceva, dansând pe mese și purtându-se de parcă ar avea douăzeci de ani și ar fi liberă ca pasărea cerului.
Ca bărbat și soț, nu e deloc simplu să faci față unor asemenea situații, însă Ilie a ales varianta de a nu-i păsa sau de a-i păsa cât mai puțin, plus că nici el nu are stofă de înger, și ne amintim ce s-a întâmplat anul trecut, atunci când Brigitte a simțit nevoia să se confrunte cu amanta lui Ilie, o femeie pe nume Cici, blondă, frumoasă și, se spune, deșteaptă. Brigitte știa de ea de mai mult timp, însă abia anul trecut și-a luat inima în dinți și s-a dus acasă la amantă pentru o confruntare ca-ntre femei.
S-a lăsat cu țipete, urlete, cuvinte grele și lacrimi amare, toate venite din partea lui Brigitte. Probabil că Brigitte a vrut să își facă și o operație de extirpare de amantă din viața soțului ei, însă tot ceea ce a ieșit a fost un circ.
Anul acesta, după o ceartă cu Ilie, Brigitte a părăsit căminul conjugal și s-a mutat împreună cu copiii ei în apartamentul pe care îl deține în București. Toate aceste turbulențe din căsnicia familiei Năstase e obligatoriu să fie povestite de Brigitte fie la TV, fie pe pagina ei de Facebook. În perioada în care era plecată de acasă, Brigitte declara într-o emisiune TV:
„Încă suntem în perioada de testare, în mai am hotărât să continuăm şi vedem dacă va fi mai bine sau nu. Nu m-am mutat la el înapoi, încă locuiesc în apartamentul meu am şi o casă la Snagov în construcţie. În ultimul an de zile am avut doar o relaţie formală (…). Să ştii că Ilie m-a vizitat, a dormit cu mine în apartament“. Super, este foarte bine ca lumea să fie ținută la curent cu ce se întâmplă în această relație.
De fiecare dată când există vreun zvon sau vreo suspiciune că ar fi înșelată, Brigitte își mai face o operație estetică. Anul acesta, în perioada în care era despărțită de Ilie, și-a făcut o operație la nas. „Am doar câţiva plasturi pe nas şi vreo trei vânătai sub ochi…. Şi nu, nu m-am mutat înapoi la Ilie, sunt la mine, acasă. Am şi eu casă. De o lună încoace, cine vrea să-mi facă curte, poate şi la bloc? Sau la Istanbul, sau pe oriunde oi fi? Accept: Declaraţii de dragoste, Flori, Multe cadouri“, a scris ea pe Facebook.
Un bun exemplu despre haosul care domnește în mintea lui Brigitte este declarația de mai jos a ei. Brigitte spune că ea nu este o persoană materialistă, dar vorbește despre case, apartamente, bijuterii, vacanțe la Dubai, bani, genți și așa mai departe:
„Cred că sunt OK la 40 de ani. Aspectul fizic e primul impact, dar sufletul e cel care domneşte. În primul rând ar trebui să facă pentru mine ce a făcut pentru prima lui soţie, Amalia. Mă refer la tot. Nu aş accepta să stau într-o casă unde să mi se scoată ochii. Eu nu sunt o persoană materialistă. Vreau să fiu preţuită, apreciată şi să nu mi se scoată ochii atunci când primesc ceva şi să nu fiu şantajată. Vreau să mi se ofere siguranţă. Iubirea dintre două persoane nu trebuie să fie condiţionată de şantaj.
Lucrurile acestea ar trebui să se schimbe ca să existe o reconciliere între noi. Aş vrea să fiu la fel de apreciată ca ea şi să fiu la fel de răsfăţată ca ea. Maşina e cumpărată de mine în leasing. Apartamentul în care locuiesc acum a fost rezultatul unui contract, eu am fost alături de el şi l-am ajutat. Îi mulţumesc pentru asta. În 96 am fost proprietara unor cluburi în Timişoara. Mi-am investit banii. Eu nu am fost niciodată în Dubai. Nu am putut să merg singură pentru că îmi zicea că ne despărţim.
Orice femeie îşi doreşte bijuterii, dar nu le-am primit. Înainte de căsătorie a făcut multe chestii pentru mine, dar după treaba cu duduia aia nu m-a mai răsfăţat. Mi-am pus poze pe Facebook cu genţile cumpărate de mine şi spuneam că le-am primit de la el. Nu doream să le dau satisfacţie femeilor cu care mă înşela. Înainte făcea lucruri pentru mine cu sacrificii, după ce ne-am căsătorit, nu m-a mai preţuit. Nu sunt absurdă. Amantei lui i-a închiriat o casă şi a plătit mult pentru ea.
Mi-aş fi dorit un bărbat care de Ziua îndrăgostiţilor să îmi facă o surpriză şi să îmi cumpere ce mi-am dorit. Când am fost bolnavă de tumorile acelea, el mi-a dat sumele de bani ca să mă operez. Eu mi-aş fi dorit să vină cu mine fizic. Foarte mulţi prieteni au fost împotriva lui. Ziceau că poate sunt o nebună. Am gafat când am făcut circul ăla când m-a înşelat. Eu am exagerat enorm de mult.
Cred că lucrul ăsta se întâmplă măcar o dată în fiecare familie. Eu nu îmi doresc să mai stau într-un loc în care să mi se spună că pot să plec. Mi-e frică de chestia asta. Doare foarte tare. Eu am plâns două zile nonstop. Mie îmi este foarte greu. Am ieşit în oraş să îl fac gelos. E posibil să apară mai mulţi bărbaţi care or să-mi facă curte“.
Pe 30 aprilie, Brigitte a postat pe pagina ei de FB următorul mesaj: „Dragii mei prieteni, astăzi am luat o decizie, în legătură cu căsnicia mea. Astăzi ne-am rezolvat toate problemele, TOATE, am reuşit să facem amândoi ordine în viaţă, şi vom porni un nou început, împreună (Brigitte şi Ilie Năstase)“. Super! Probabil că toată lumea a răsuflat ușurată citind acest anunț, iar unii chiar au crezut-o pe Brigitte.
Luna trecută, fanii lui Brigitte au primit o nouă informație extraordinară, fără nici o legătură cu anunțul din aprilie: „Status: de azi în divorț“. Și doar ce își rezolvaseră, ea și Ilie, toate problemele. Brigitte și-a șters mesajul cu divorțul după doar câteva minute. „Să divorţeze şi să se mărite cu cine vrea ea. Eu nu ştiu ce postează ea pe reţelele de socializare. Nu-i treaba mea“, a spus Ilie despre mesajul postat și șters rapid de Brigitte.
Recent, Brigitte a primit în dar de la Ilie o brățară, cu ocazia împlinirii a patru ani de căsătorie. „Diamante de 12k cel mai bun cadou. Sărbărtorim 4 ani de căsătorie“, a scris ea în dreptul fotografiei cu brățara.
Tot recent, cu sau fără legătură cu brățara, Brigitte a simțit nevoia să îi facă o declarație de dragoste lui Ilie și i-a făcut. Tot pe Facebook. Doar că această declarație e cea mai ciudată declarație de dragoste din lume. Cea mai ciudată declarație din lume e acea declarație care conține expresii precum: „TU ești iubirea vieții mele“ și „Nu mai vreau să fiu din nou cârpa ta“. Iată declarația integrală:
„Te iubesc, TU eşti iubirea vieţii mele, NICIODATĂ să nu te îndoieşti de asta…. Dar , de-a lungul timpului, alături de tine, am suferit ca un câine. Sincer, mi este frică să nu mă faci să sufăr din nou. Nu ştiu de ce , dar lângă tine am văzut că se supravieţuieşte pe sistemul: Care pe care. Adică, dacă sunt bună cu tine, eşti tu rău cu mine. Aş vrea să mă faci să înţeleg că mă înşel. Nu vreau să repet greşelile din trecut. Nu vreau să mai fiu din nou cârpa ta. Fă-mă să am din nou încredere în NOI. Şi eu sunt om şi chiar îmi doresc o relaţie binecuvântată în Domnul“.
„Soţul meu se temea că aş avea un iubit secret şi pentru a-i spulbera orice suspiciune, am făcut o dedicaţie publică a sentimentelor mele. Dar… a interpretat-o fiecare în felul lui caracteristic. Eu am învăţat de la mama că m-am născut singură şi o să mor singură! Nu mai fac sacrificii, fiindcă iubirea nu are nevoie de asemenea gesturi, nu trebuie să faci sacrificii dacă iubeşti. Eu, în această relaţie, nu am fost geloasă, pur şi simplu am fost pusă în faţa faptului împlinit. Deja mă săturasem să îmi pună toată ziua placa aia cu: eşti tânără, eşti frumoasă, poţi să ai orice bărbat la picioare!“, zice Brigitte.
Concluzia acestui lung șir de gesturi și declarații contradictorii ar fi una singură: nimeni nu știe ce se va întâmpla până la urmă în căsnicia celor doi.