Ce este pomelo și de ce este bine să îl consumi. Care este diferența față de celelalte citrice

Publicat: 21 iul. 2020, 10:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Ce este pomelo și de ce este bine să îl consumi. Care este diferența față de celelalte citrice

Pomelo a început să urce în topul preferințelor românilor, când vine vorba de citrice. Și nu este de mirare. Pomelo este mult mai dulce decât grapefruitul și mai puțin acid decât portocalele. În plus, medicii recomandă să fie introdus în alimentație, datorită beneficiilor pe care le aduce organismului.

Pomelo, ”bunicul” grapefruitului

Pomelo este un fruct care face parte din familia citricelor, fiind, de altfel, cel mai mare dintre acestea. Denumirea sa științifică este ”Citrus maxima”. Are un gust dulce – acrișor și are un conținut extrem de mic de grăsimi, sub 1%. Originar din Asia de Sud-Est, acest fruct a fost cultivat prima dată în Malaezia. Odată cu trecerea anilor, a devenit din ce în ce mai căutat și astfel a ajuns să fie plantat și în China, Thailanda, Taiwan, Japonia, India, Bangladesh, Vietnam, Indonezia, Noua Guinee, Filipine și Tahiti.

Chinezii îi dau o importanță deosebită acestui fruct. Cred chiar că pomelo îi poate apăra de lucrurile rele. Legenda spune că cel care a adus pentru prima dată semințele acestui fruct în Vestul Indiei a fost căpitanul de marină Shaddock. De aceea, în engleză, pomelo se numește și ”shaddock”, după numele căpitanului englez.

Pomelo este denumit ”bunicul” grapefruitului, în condițiile în care grapefruitul a apărut dintr-o încrucișare între pomelo și portocala dulce. În ceea ce privește calitățile nutriționale pe care le are pomelo, acestea sunt nenumărate. Este bogat în vitamina C, ca de altfel toate citricele. Are potasiu, fibre, magneziu, dar și vitamina B6. În plus, conține acid folic și betacaroten, care sunt de mare ajutor în cazul femeilor însărcinate.

De ce este bine să consumi pomelo

Având o concentrație foarte mare de vitamina C, pomelo este alegerea ideală pentru a întări sistemul imunitar. Ca să vă faceți o idee, gândiți-vă că dacă mâncați un pomelo întreg, vă asigurați 600% din necesarul zilnic de vitamina C. În acest fel, veți ține la distanță răcelile sau infecțiile de orice fel.

Pomelo are 35 de calorii pe 100 de grame, ceea ce înseamnă că face parte din categoria alimentelor pe care le puteți mânca, chiar și atunci când sunteți la dietă. Are multe enzime, care vă ajută să ardeți mai rapid grăsimile din organism.

Cu ajutorul acestui fruct, vă puteți regla și digestia, pentru că este bogat în fibre. Acestea sunt recunoscute pentru faptul că vă scapă de balonare, de constipație și chiar de diaree. În plus, spre deosebire de alte citrice, pomelo nu este acid, așa că poate fi consumat și de persoanele care au probleme cu stomacul.

Potasiul conținut de pomelo scade tensiunea arterială și ajută la o oxigenare mai bună a organelor. Tot potasiul vă scapă și de crampele musculare și vă întărește ligamentele, în același timp. Pomelo are și antioxidanți, așa că dacă vreți să vă mențineți tinerețea, mâncați cu încredere acest fruct.

Persoanele care suferă de anemie ar trebui să consume acest fruct, pentru că previne degradarea celulelor roșii din sânge și astfel ajută la combaterea acestei boli.

Publicat: 21 iul. 2020, 10:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Pe aceeași temă