Ce diferenţă de vârstă există între Sorin Bontea şi soţia lui. Cum a cunoscut-o juratul de la MasterChef: „I-am dat un trandafir…”

Publicat: 14 mai 2024, 13:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Sorin Bontea şi-a dedicat o mare parte din viaţă carierei de bucătar. Dincolo de imaginea pe care şi-a creat-o pe micile ecrane, juratul de la MasterChef este un bărbat împlinit. Are o familie frumoasă de care este foarte mândru, dar pe care a încercat să o ţină departe de lumina reflectoarelor. 

Sorin Bontea și soția sa trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de peste 3 decenii. Deși celebrul bucătar este mereu în atenția publicului, partenera lui a fost întotdeauna o prezenţă discretă.

Sorin Bontea, un tătic împlinit

În ceea ce îi priveşte pe copiii lui, se pare că fiica bucătarului, Miruna, vrea să îi calce pe urme. Tânăra are 21 de ani și este studentă la o facultate de design din Barcelona. În timpul liber, tânăra gătește și chiar l-a surprins pe tatăl său cu un preparat dulce la emisiunea culinară la care a fost jurat.

„Imi place să gătesc. Tata m-a învățat mereu că bucătăria e o artă și sunt foarte bucuroasă că i-am moștenit talentul. (…) Tata m-a învățat să fac lava cake și am facut de mai multe ori rețeta, acasă, împreună.

Tata m-a învățat să gătesc de când eram mică. Cel mai mult îmi place să fac deserturi, chiar dacă e mai greu să gătești un desert decât un fel principal”, a declarat Miruna în urmă cu 3 ani.

Cât despre Iulian, tânărul în vârstă de 26 de ani, este atras de raliuri, iar Sorin Bontea îl sprijină și este extrem de mândru de parcursul său.

„Am emoții de fiecare dată când îl știu la volan, dar am încredere în el! Weekendul acesta Iulian a obținut locul I, în prima etapă a sezonului 2023 din Romanian Endurance Series, după 24 de tururi parcurse. Bravo, băiatul meu! Sunt mândru de tine!”, a scris chef Sorin Bontea pe contul său de Instagram, în urmă cu ceva timp, la unul dintre evenimentele la care a venit să își sprijine fiul.

Ce diferenţă de vârstă există între juratul de la MasterChef şi soţia lui

Sorin Bontea s-a îndrăgostit la prima vedere de femeia care i-a devenit ulterior soţie şi a făcut primul pas. La prima întâlnire i-a oferit un trandafir roşu. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar diferența de vârstă dintre ei este de doar un an, aceasta având vârsta de 53 de ani.

„Ne-am cunoscut la o petrecere, într-un grup de prieteni, iar eu am fost cel care a făcut primul pas. La prima întâlnire țin minte că i-am dat un trandafir roșu și de atunci îi dăruiesc mereu trandafiri roșii, îi plac foarte mult. Apoi i-am gătit mâncare chinezească. Aveam 24 de ani eu și 23 de ani nevastă-mea când ne-am căsătorit. Nunta a fost la cantină”, a povestit Sorin Bontea.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 14 mai 2024, 13:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×